Sustrăgeau motorină din rezervorul locomotivei. Printre suspecți – 2 angajați ai Căii Ferate din Moldova
Patru persoane, printre care doi angajați ai Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, sunt suspectați de comiterea unui furt. Aceștia au fost prinși în flagrant de responsabilii de la Serviciul Securitate Internă al CFM, în timp ce sustrăgeau motorină din rezervorul locomotivei.
În acest caz ar fi implicați un mecanic de locomotivă, ajutorul de mecanic, dar și doi intermediari.
Potrivit informațiilor, aceștia intenționau să sustragă 500 de litri de combustibil, însă planul le-a fost dat peste cap de inspectorii SSI ai CFM, ajunși la fața locului.
Totodată, suspecții au reușit să scoată din rezervor 150 de litri de motorină.
„Toate materialele probatorii acumulate de responsabilii de la CFM au fost expediate oamenilor legii. Î.S. „Calea Ferată din Moldova” precizează că angajații implicați în acest caz vor fi sancționați conform prevederilor Codului Muncii, iar inspectorii de la CFM vor continua acțiunile de combatere a furturilor de combustibil”, se menționează într-un comunicat al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”.
Mihaela Rotari