Surpriză între colete! Un moldovean vroia să ajungă în Italia pe ascuns

Surpriză între colete! Un moldovean vroia să ajungă în Italia pe ascuns

Polițiștii de frontieră în conlucrare cu colaboratorii vamali din punctul de trecere Cahul-Oancea, acționând în baza analizei de risc, au prevenit o tentativă de trecere ilegală peste frontiera de stat a unui cetățean moldovean.

Astfel, la data de 5 februarie, în jurul orei 19.45, pe pista de ieșire din țară s-a prezentat pentru efectuarea contolului de rigoare un microbuz de model ”Ford Transit”, cu numere de înmatriculare de Hâncești. Unitatea de transport se deplasa din Republica Moldova în Italia, transportând colete și transmisiuni neînsoțite.

Șoferul, un locuitor al orașului Telenești, a declarat controlului vamal că nu transportă bunuri interzise.
Ca rezultat a verificării fizice în compartimentul marfar, printre colete și transmisiuni, a fost depistat un bărbat de 39 ani, locuitor al satului Ghidighici, municipiul Chișinău, care intenționa să traverseze ilegal frontiera de stat.

Potrivit explicațiilor bărbatului, el inițial s-a prezentat în zona de frontieră unde polițiștii de frontieră au depistat că pașaportul acestuia era expirat. El a ieșit din post, s-a urcat în unitatea auto, camuflânduse printe colete pentru a traversa frontiera ilegal și a ajunge în Italia la muncă.

În baza cazului dat a fost întocmit proces verbal, iar toate materialele acumulate au fost transmise, după competență, Poliției de Frontieră în scopul investigării tuturor circumstanțelor infracțiunii.

Maria Roșca

Share