Sub egida Președintelui Republicii Moldova, se desfășoară cea de-a V-a ediție a Festivalului Mierii şi Căpşunilor

Sub egida Președintelui Republicii Moldova, se desfășoară cea de-a V-a ediție a Festivalului Mierii şi Căpşunilor

Sub egida Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, se desfășoară astăzi cea de-a V-a ediție a Festivalului Mierii şi Căpşunilor, în satul său natal Sadova.

După cum informează Oficial, oaspeții au parte de un adevărat paradis al căpşunilor cu degustarea diferitor soiuri de căpşuni, dulceţuri, lichioruri de căpșuni.

Totodată, are loc și un spectacol muzical, alături de interpreții din Moldova: Nelly Ciobanu, „AKORD”, „THARMIS”, „DoReDos” ș.a..

De menționat că, tot astăzi, Igor Dodon a avut o întrevedere cu artistul din Federația Rusă și bunul său prieten, Filip Kirkorov care se află în Moldova la invitația sa, pentru a participa la Festivalul Căpșunelor și Mierii.

„În semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea şi propagarea artei muzicale, pentru contribuţie la consolidarea relaţiilor culturale moldo-ruse, am conferit interpretului de muzică ușoară, compozitorului și producătorului din Federația Rusă, Filip Kirkorov titlul onorific „Artist al Poporului”. I-am urat succese în activitatea de creaţie și am subliniat că este oricînd binevenit în țara noastră. Menționez că, Filip Kirkorov și-a început cariera artistică, la mijlocul anilor ʼ80, anume în Moldova. Totodată, marele artist este compozitorul piesei cu care trupa ”DoReDoS” a reprezentat Republica Moldova la concursul internațional Eurovision-2018, precum și a susținut și promovat activ trupa în cadrul acestei competiții musicale, în rezultat interpreții moldoveni ajungînd în top 10 din cele 43 de țări participante la concurs”, a scris Dodon, pe o rețea de socializare.

Andriana Cheptine

Share