Studiu: Republica Moldova se clasează pe locul 11 în ce privește oportunitățile economice digitale pentru femei
În urma unui studiu, realizat de către Forumul Economic Mondial în 144 de state, Republica Moldova se clasează pe locul 11 în ce privește oportunitățile economice digitale pentru femei. Declarația a fost făcută astăzi de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, în cadrul reuniunii ministeriale „Promovarea oportunităților digitale pentru femei”, care se desfășoară la Geneva, informează Oficial.
În context, ministrul Ulianovschi, care este și membru al inițiativei Campionii Internaționali ai Egalității de Gen – International Gender Champions în cadrul Națiunilor Unite, a prezentat experiența Republicii Moldova în promovarea egalității de gen și abilitarea femeilor în toate domeniile de activitate, inclusive în contextual dezvoltării sectorului tehnologiilor informaționale.
Șeful diplomației moldovenești a reiterate necesitatea creșterii numărului de femei în toate sferele de activitate, cu precădere în domeniul politic și economic, subliniind importanța implementării politicilor de gen și de consolidare a domeniului ICT. Totodată, ministrul Ulianovschi a încurajat statele membre ONU să aplice politici educaționale de promovare a egalității de gen și implicării active a femeilor și fetelor în domeniul ICT, oferind drept exemplu platformele ”GirlsGo IT”, ”Ziua Femeilor în ICT”, ”Femeile în TECH”, implementate în Republica Moldova.
La reuniunea ONU, pe care ministrul Tudor Ulianovschi a prezidat-o în calitatea sa de Președinte al Consiliului pentru Comerț și Dezvoltare din cadrul UNCTAD (Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare), au participat miniștri și experți guvernamentali în domeniul dezvoltării și cooperării economice din Suedia, Statele Unite ale Americii, Germania, Pakistan, Zimbabwe, Myanmar, cât și reprezentanți ai organizațiilor internaționale și ai societății civile. Vorbitorii au fost invitați să prezinte viziunea lor cu privire la modalitățile prin care reformele IT pot contribui la abilitarea și facilitarea încadrării femeilor în activitatea profesională, cu precădere cea de antreprenoriat.
Doina Secrieru