Studiu. Efect pozitiv al pandemiei: oamenii par mai atrăgători când poartă mască de protecție

Studiu. Efect pozitiv al pandemiei: oamenii par mai atrăgători când poartă mască de protecție

Oamenii de știință din Marea Britanie par să fi descoperit unul dintre puținele efecte pozitive ale pandemiei COVID-19: un studiu citat de The Guardian arată că oamenii par mai atrăgători când poartă mască de protecție.

Cercetătorii de la Universitatea Cardiff au fost surprinși să descopere că atât bărbații, cât și femeile au fost considerați mai atrăgători când poartă masca ce le ascunde jumătatea inferioară a feței.

Chiar dacă mulți oameni au transformat măștile textile într-un accesoriu de modă, studiul arată că fețele acoperite cu o mască chirurgicală de unică folosință au fost considerate cele mai atrăgătoare.

Dr. Michael Lewis, lector la facultatea de psihologie a Universității Cardiff, spune că cercetările efectuate înainte de pandemie păreau să arate că măștile chirurgicale scad atractivitatea, deoarece sunt asociate cu o boală.

„Am vrut să vedem dacă acest lucru s-a schimbat de când măștile au devenit omniprezente și să înțelegem dacă tipul de mască a avut vreun efect”, a spus el.

„Studiul nostru sugerează că fețele sunt considerate cele mai atrăgătoare atunci când sunt acoperite de măști medicale. Acest lucru se poate datora faptului că suntem obișnuiți ca angajații din domeniul sănătății să poarte măști albastre și acum le asociem cu persoane care au profesii din domeniul medical. Într-un moment în care ne simțim vulnerabili, s-ar putea să ni se pară calmantă purtarea măștilor medicale și, prin urmare, avem o atitudine mai pozitivă față de cei care le poartă,” a adăugat Lewis.

Prima parte a cercetării a fost făcută în februarie 2021, când britanicii erau obișnuiți să poarte măști în anumite circumstanțe. 43 de femei au fost rugate să evalueze pe o scară de la 1 la 10 atractivitatea imaginilor cu chipuri masculine fără mască, purtând o mască textilă simplă, o mască de față medicală albastră și ținând o carte neagră care acoperea partea inferioară a feței.

Participantele au spus că cei care poartă o mască textilă sunt semnificativ mai atrăgători decât cei fără măști sau ale căror fețe erau parțial ascunse de carte. Dar masca chirurgicală de unică folosință îl făcea pe purtător să arate și mai bine.

„Rezultatele sunt contrare cercetărilor prepandemice, în care se credea că măștile îi făceau pe oameni să se gândească la boli și că persoana ar trebui evitată”, a spus Lewis.

„Pademia ne-a schimbat psihologia și modul în care îi percepem pe cei care poartă mască. Când vedem pe cineva purtând o mască, nu ne mai gândim „acea persoană are o boală, că trebuie să stăm departe”, a adăugat el.

„Acest lucru se referă la psihologia evoluționistă și modul în care ne selectăm partenerii”, a mai spus cercetătorul.

Lewis a adăugat că este, de asemenea, posibil ca măștile să-i facă pe oameni mai atrăgători deoarece atrag atenția asupra ochilor. Cercetătorul a explicat că alte studii au descoperit că acoperirea jumătății stângi sau drepte a feței îi face de asemenea pe oameni să pară mai atrăgători, pentru că creierul umple partea lipsă și exagerează impactul general.

Rezultatele primului studiu au fost publicate în revista Cognitive Research: Principles and Implications. A fost realizat și un al doilea studiu, în care un grup de bărbați se uită la femei care poartă mască de protecție. Încă nu a fost publicat, dar Lewis spune că rezultatele sunt în mare parte aceleași. Cercetătorii nu le-au cerut participanților să-și facă publică orientarea sexuală.

Sursa: https://www.digi24.ro

Share