Studenții Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI au depus jurământul

Studenții Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI au depus jurământul

105 de studenţi ai anului I la Academia „Ştefan cel Mare” a MAI, au jurat, astăzi, onestitate, vigilenţă şi curaj pentru țară.

Astfel, sub faldurile Drapelului de Luptă al instituţiei şi acordurile fanfarei, cei 105 viitori apărători ai societăţii şi ai ordinii de drept au făcut primul pas asumat în drumul profesional.

La festivitate au participat ministrul afacerilor interne, Ana Revenco, și Secretarul de Stat al MAI, Daniella Misail-Nichitin.

Ministrul afacerilor interne, Ana Revenco a felicitat ofițerii și subofițerii cu ocazia depunerii Jurământului și a venit cu un mesaj special adresat familiilor acestora:

,,Jurământul pe care voi l-ați depus astăzi reprezintă cel mai mare moment de maturitate, în cariera unei persoane. Vă felicit pentru asta.  Știu foarte bine ce înseamnă să juri credință patriei și cât de emoționant este acest moment pentru fiecare dintre voi. La fel de emoționantă este această ceremonie și pentru familiile voastre, cărora le mulțumesc pentru că v-au încurajat să optați pentru o carieră în rândul sistemului afacerilor interne”.

Ministrul a salutat curajul noilor membri care au ales să facă parte din marea familie a ministerului, exprimându-și încrederea că tinerii vor face față cu succes sarcinilor puse în fața lor.

În aceeași ordine de idei, Ana Revenco, a mulțumit studenților din anii de studiu 3 și 4 care au participat activ în misiunile de asigurare a securității Summitul CPE.

Totodată, în contextul interferenței generaţiilor, trei ofiţeri, care au trecut recent în rezervă şi-au luat rămas bun de la Drapelul de luptă al Academiei „Ştefan cel Mare” în faţa oaspeţilor de onoare, a colegilor şi a efectivului de studenţi.

La finalul ceremoniei, studenţii au trecut cu pas de defilare, onorând oaspeţii instituţiei şi ofiţerii trecuţi în rezervă.

Share