„Stop Pirateria și Contrafacerea”. Primele rezultate ale campaniei

„Stop Pirateria și Contrafacerea”. Primele rezultate ale campaniei

Prima etapă a celei de-a doua ediții a Campaniei de sensibilizare a elevilor „Stop Pirateria și Contrafacerea”, care s-a desfășurat în perioada martie – mai 2018, s-a încheiat cu rezultate foarte bune. Timp de 2 luni, specialiștii AGEPI au ajuns în 30 de instituții de învățământ preuniversitar din Republica Moldova, în total fiind antrenați aproximativ 2300 de elevi din clasele a IX-XII-a.

Acțiunea este organizată de AGEPI, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și cu susținerea Proiectului de asistență tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană.

Scopul Campaniei este sensibilizarea societății, în special a tinerei generații, cu referire la efectele negative ale fenomenelor contrafacerii și pirateriei asupra dezvoltării economice, sociale și culturale a țării.

În cadrul Campaniei, specialiștii AGEPI organizează o lecție interactivă despre efectele negative ale fenomenelor de contrafacere și piraterie și familiarizează elevii cu unele produse contrafăcute și piratate, oferite de către Serviciul Vamal. De asemenea, în rândul elevilor este efectuat un sondaj în domeniul proprietății intelectuale și percepției asupra fenomenelor de piraterie și contrafacere, în baza unor chestionare elaborate în comun cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Rezultatele sondajului de opinie vor fi cumulate de AGEPI într-un Raport consolidat, care va fi prezentat public la finalul campaniei.

Cea de-a două etapă a Campaniei de sensibilizare a elevilor „Stop Pirateria și Contrafacerea” se va desfășura în perioada lunilor septembrie – noiembrie 2018. În cadrul ediției curente, organizatorii și-au propus desfășurarea Campaniei în peste 60 de instituții de învățământ preuniversitar din Republica Moldova, în care vor fi antrenați aproximativ 6000 de elevi din clasele a IX-XII-a.

Menționăm că, prima ediție a Campaniei „Stop Pirateria și Contrafacerea”, a fost organizată de AGEPI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău, și s-a desfășurat pe parcursul anului 2014 și a cuprins 60 de instituții de învățământ preuniversitar din municipiul Chișinău, fiind antrenați 6400 de elevi.

Mihaela Rotari

Share