Start simulării exercițiului pentru Summitul Comunității Politice Europene (update)
Astăzi, autoritățile din sistemul securității naționale se antrenează cu privire la preluarea demnitarilor străini, îmbarcarea acestora în coloane oficiale și deplasarea pe traseele securizate spre Chișinău și ulterior spre Bulboaca.
În urmă cu câteva minute a fost dat startul exercițiului. Precizăm că Aeroportul Internaţional Chişinău activează în regim obișnuit, fără a fi înregistrate perturbări în fluxul de procesare a pasagerilor și întârzieri la zborurile programate.
În vederea asigurării unui confort în trafic, precum și menținerii nivelului corespunzător de siguranță și securitate publică, pe parcursul simulării, autoritățile naționale recomandă:
– deplasarea prin sectorul Buiucani, ca sector de tranzit pentru ocolirea tronsonului de străzi pe care va fi organizată deplasarea delegațiilor oficiale.
– cetățenilor care au planificate zboruri pentru astăzi, 14 mai, până la ora 14:00, le este recomandat să plece mai devreme spre aeroportul internațional Chișinău.
– cetățenii sunt îndemnați să respecte regulile de circulație rutieră și să adapteze conduita la condițiile de trafic.
– parcarea automobilelor trebuie să fie doar în locuri amenajate, astfel încât să nu blocheze carosabilul și traseele în perimetrele de securitate.
– Oamenii sunt îndemnați să dețină actele de identitate la ei, pentru a fi identificați la necesitate.
Autoritățile își sincronizează acțiunile în așa mod ca să diminueze pe cât de posibil disconfortul participanților la trafic. În același timp, se mizează pe conlucrarea cetățenilor cu forțele de ordine, conformarea la cerințele acestora, respectarea semnelor agenților de poliție, parcarea regulamentară și respectarea regulilor în trafic.
GMSS precizează că pe parcursul simulării generale, circulația transportului cu regim special (ambulanțe, autospeciale de pompieri) se va desfășura cu prioritate.
Scopul exercițiului constă în consolidarea cooperării interinstituționale între autoritățile din domeniul securității naționale, interoperabilității și sporirii capacității de organizare și răspuns necesar bunei desfășurări a Summitului CPE din 1 iunie.
Măsurile de securitate au ca scop menținerea unui nivel adecvat de siguranță și securitate pe întreg teritoriul Republicii Moldova, luând în calcul respectarea vieții cotidiene a persoanelor care locuiesc în capitală, în zonele limitrofe acesteia, cât și a cetățenilor din întreaga țară.
Autoritățile din domeniile securității naționale, afacerilor interne, apărării și de aplicare a legii informează cetățenii că vor asigura pe întreg teritoriul național un regim de normalitate, folosind măsuri și mijloace adecvate pentru menținerea stabilității sociale.
GMSS-CPE recomandă tuturor persoanelor să se informeze din surse oficiale, întrucât informațiile de interes public sunt difuzate pe website-urile oficiale și transmise presei în timp real.
UPDATE: Cele peste 25 de coloane oficiale se deplasează în acest moment spre centrul capitalei. Autoritățile naționale simulează deplasarea către locurile de cazare ale oficialilor, debarcarea/îmbarcarea și plecarea spre locația unde va avea loc Summitul CPE.
La această oră, traficul rutier în capitală este redirecționat pe rute alternative, întrucât în centrul capitalei este instituit perimetrul de securitate.
Cetățenii sunt rugați să evite centrul capitalei şi să ajusteze traseele de deplasare la cele recomandate de autorități. Sectorul Buiucani este folosit ca sector de tranzit pentru ocolirea tronsonului de străzi pe care este organizată deplasarea delegațiilor oficiale.