Spitalul Clinic Municipal de Copii nr.1 va fi dotat cu ultrasonograf nou
Ministrul Viorica Dumbrăveanu a participat la semnarea acordului de finanțare în cadrul Proiectului de granturi pentru securitate umană Kusanone, implementat de Ambasada Japoniei la Chișinău. Beneficiarul grantului în valoare de 57 240 USD este IMSP Spitalul Clinic Municipal de Copii (SCMC) nr.1, care urmează să procure un ultrasonograf nou.
În cadrul IMSP, SCMC nr.1 anual primesc asistență consultativ-diagnostică/tratament circa 10 000 de copii din municipiul Chișinău și din țară. Majoritatea (cca 85%) se internează, având indicații pentru asistența medicală în staționar, fiind copii de vârstă fragedă, inclusiv sugari cu afecțiuni respiratorii acute și boală diareică acută în stare gravă sau foarte gravă. Acesta fiind contigentul cel mai vulnerabil din punct de vedere medical. Anual în cadrul instituției se efectuează aproximativ 7 mii de investigații ultrasonografice, ce permit stabilirea diagnosticului rapid și corect, invclusiv identificarea afecțiunilor somatice asociate, malformațiilor congenitale, care necesită abordare complexă, multidisciplinară. Astfel, noua achiziție va contrubui la creșterea calității procesului consultativ-diagnostic al copiilor asistați.
Proiectul Kusanone se implementează în Republica Moldova din anul 2008, iar până în prezent au fost finanțate 64 proiecte în valoare totală de 5.3 milioane USD, din care peste 70% în domeniul sănătății.
Mihaela Rotari