Speluncă de droguri la Ciocana. Oamenii legii au reținut un bărbat
Un bărbat de 31 de ani din Chișinău a fost reținut, fiind suspectat de organizarea și întreținerea speluncilor pentru consumul drogurilor.
Polițiștii de la Ciocana au intrat în posesia unei informații operative precum că într-un apartament de pe strada P. Zadnipru este organizată o speluncă de consum de droguri.
Au fost dispuse mai multe măsuri speciale de investigație, iar proprietarul a fost documentat aproape o lună, ulterior fiind efectuată o percheziție autorizată în apartament unde au fost depistate aparate confecționate artizanal destinate consumului de droguri, marijuana și o substanță solidă de culoare albă.
De asemenea în apartament au fost depistați patru bărbați cu vârstele cuprinse între 25 și 40 de ani, care se aflau vizibil sub influența substanțelor interzise. Aceștia au fost îndreptați la Dispensarul Republican de Narcologie.
Probele depistate au fost ridicate, sigilate şi expediate Centrului Tehnico – Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP pentru a fi efectuate expertizele specializate.
Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare, pentru organizarea ori întreținerea speluncilor pentru consumul drogurilor sau etnobotanicelor, acesta riscă închisoare de până la 4 ani.
Bărbatul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru infracțiuni analogice.
Poliția continuă măsurile speciale de investigație și urmărire penală pentru identificarea altor complici în comercializarea drogurilor.