Speluncă de droguri deconspirată de polițiștii capitalei
Un bărbat de 41 de ani, locuitor al capitalei, a fost reținut fiind suspectat de organizarea și întreținerea speluncilor pentru consumul drogurilor sau etnobotanicelor.
Polițiștii de la Buiucani au intrat în posesia unei informații operative, precum că într-un apartament de pe strada Călărași este organizată o speluncă de consum de droguri.
Respectiv au fost dispuse mai multe măsuri speciale de investigație, iar proprietarul a fost documentat timp de o lună, ulterior fiind efectuată o percheziție autorizată în apartament.
Acolo polițiștii au depistat și ridicat mai multe aparate artizanale destinate consumului de droguri și pachețele de tip zip-lock în interior cu substanțe narcotice de tip PVP. La fel, în apartament au fost depistate 4 persoane, femei și bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 27 de ani, vizibil în stare de ebrietate narcotică.
Probele depistate au fost ridicate, sigilate şi expediate Centrului Tehnico – Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP, pentru a fi efectuate expertizele specializate.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare, acesta riscă închisoare de până la 4 ani.
Măsurile speciale de investigație și reținere au fost desfășurate de către ofițerii de investigație ai Inspectoratului de Poliție Buiucani, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”.
Poliția continuă măsurile speciale de investigație și urmărire penală pentru identificarea altor complici în comercializarea drogurilor.