Specialiștii din cadrul ANRE au făcut schimb de experiență cu colegii români
Recent, un grup de specialiști din cadrul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova (ANRE) a efectuat o vizită de lucru la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei din România.
Scopul vizitei a fost realizarea unui schimb de experiență și preluarea celor mai bune practici pe subiecte importante de reglementare a sectoarelor electroenergetic și gaze naturale, dar și implementarea regulamentului privind integritatea și transparența pieței angro de energie (REMIT).
Unul din subiectele prioritare pentru ANRE a fost preluarea informațiilor de bază ce se referă la implementarea noilor Reguli ale pieței energiei electrice, aprobate de ANRE, care anul curent au intrat în vigoare. Experiența practică a specialiștilor români la acest subiect este una extrem de binevenită, având în vedere etapa incipientă la care se află implementarea acestor reguli în Republica Moldova. De asemenea, au fost abordate subiecte ce țin de aspectele funcționarii pieței de echilibrare, tratarea costurilor pentru dezechilibre în tarifele reglementate pentru serviciile de transport și distribuție a energiei electrice, recunoașterea profitului sau a pierderilor înregistrate de către operatorii sistemului de transport (OST) în urma echilibrării sistemului electroenergetic, modalitatea de raportare de către participanții la piață, aspecte legate de reglementarea surselor regenerabile de energie etc.
În privința reglementării sectorului gazelor naturale, colegii de la ANRE România și-au împărtășit experiența lor privind modalitatea de echilibrare a rețelelor de gaze naturale, măsurile provizorii privind transpunerea Codului de Echilibrare și reglementarea serviciilor de echilibrare oferite de operatorul sistemului de transport. Totodată, au fost discutate și analizate mai multe aspecte legate de implementarea Metodologiei de calculare a prețului pentru dezechilibru și neutralitate, și Metodologiei pentru estimarea în baza profilurilor standardizate de consum a consumului zilnic pentru fiecare categorie de consumatori finali.
Un alt subiect abordat a fost implementarea regulamentului privind integritatea și transparența pieței angro de energie (REMIT) și anume, recomandările și experiența practică a experților, dar și procedura de examinare a denunțurilor legate de încălcarea regulamentului.
Specialiștii de la ANRE le-au mulțumit colegilor din România pentru deschiderea și timpul acordat în cadrul acestui schimb de experiență, care a fost unul extrem de util în procesul de implementare în practică a regulilor, regulamentelor și metodologiilor de mare prioritate pentru ANRE.
Schimbul de experiență dintre cele două entități a avut loc în baza Programului de Cooperare și Asistență dintre ANRE a Republicii Moldova și ANRE din România, semnat la 26 septembrie 2019. Deplasarea la București a fost realizată cu suportul Asociației Naționale a Comisiilor de Reglementare a Utilităților Publice din SUA (NARUC) și Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).