Solidari cu Ucraina. Mai multe instituții vor deconecta pentru un anumit timp lumina
Mai multe autorități publice din Republica Moldova vor fi astăzi solidare cu poporul ucrainea și pentru 5 minute vor deconecta energia electrică, informează OFICIAL.
La ședința Guvernului de ieri, Premierul Natalia Gavrilița a anunțat despre această acțiune.
„În semn de solidaritate cu poporul ucrainean, cu colegii din cadrul posturilor vamale de frontieră pe partea Ucraineană, care de 10 luni sunt în război, urmare căruia Rusia distruge infrastructura critică, în subdiviziunile aflate în subordinea Serviciului Vamal va fi deconectată energia electrică.
Astăzi, 29 decembrie, de la ora 18:00 și timp de 5 minute, va fi stinsă lumina în sediile Aparatului Central, în Birourile vamale și în toate posturile vamale interne și cele interne de control. La fel, ca urmare a unei înțelegeri cu colegii de la Poliția de Frontieră va fi întrerupt curentul electric pentru 5 minute în toate posturile vamale de frontieră”, spune Serviciul Vamal.
„Astăzi, la ora 18.00, stingem luminile!
În semn de solidaritate cu poporul ucrainean, astăzi, la ora 18.00, îndemnăm stingerea luminilor, pentru 5 minute, în instutuțiile din subordine!
Colegii din alte instituții și toți cetățenii, sunt rugați să se alăture acestui gest simbolic”, scrie ministrul Culturii Sergiu Prodan.
„Chișinăul este solidar!
Astăzi la ora 18:00 în capitală, dar și suburbii, iluminatul stradal va fi deconectat pentru un minut în semn de solidaritate cu Ucraina”, scrie Ion Ceban, primarul Capitalei.