Șoferii de taxi au fost iar verificați de ANTA, INP și Fisc

Șoferii de taxi au fost iar verificați de ANTA, INP și Fisc

Angajații Serviciul Fiscal de Stat de comun cu cei de la Agenția Națională Transport Auto și Inspectoratul Național de Patrulare au descins astăzi, 11 octombrie 2019, în mai multe locații din raza municipiului Chișinău pentru a verifica conformarea transportatorilor auto de pasageri în regim taxi la legislația fiscală.

Acțiunea face parte din cadrul operațiunilor ordinare desfășurate cu regularitate, care au drept scop combaterea activității ilicite și a evaziunii fiscale.

Astfel, agenții de patrulare au tras pe dreapta zeci de mașini de taxi, iar angajații fiscali și cei de la ANTA au verificat dacă aceștia dispun de actele necesare pentru acest gen de activitate și dacă nu au alte abateri de la legislație.

NOTĂ: În total de la începutul anului curent (ianuarie-septembrie), SFS a efectuat 1 494 controale fiscale prin metoda verificării operative la contribuabilii care prestează servicii de transport în regim taxi, în rezultatul cărora au fost aplicate sancțiuni fiscale în sumă de 404,4 mii lei și sancțiuni contravenționale în sumă de 1,5 milioane lei. Totodată, au fost efectuate 445 controale fiscale prin metoda de verificare operativă de comun cu reprezentanții INP și ANTA, la agenții economici prestatori de servicii de transport interurban, în rezultatul cărora s-au stabilit încălcări ale legislației în 175 cazuri, fiind aplicate sancțiuni fiscale în mărime de 774 mii lei și sancțiuni contravenționale în mărime de 45,3 mii lei.

Mihaela Rotari

Share