Societatea civilă bate alarma privind situația din Primăria mun. Chișinău

Societatea civilă bate alarma privind situația din Primăria mun. Chișinău

Reprezentanții societății civile se arată îngrijorați de noile numiri și de concursurile organizate pentru funcțiile vacante din Primăria municipiului Chișinău.

În cadrul unui briefing de presă, societatea civilă a bătut alarma vizavi de modul cum se desfășoară aceste concursuri și asupra acelor condiții care sunt expuse în acele anunțuri de concurs.

„Ne deranjează foarte mult când primarul interimar, în emisie directă, la ședința operativă spune angajaților să-și depună cererea de demisie. Astfel de chestii nu trebuie tolerate, fiindcă ele, în primul rând, contravin Codului muncii. Vă închipuiți că după un astfel de exemplu, mâine toți angajatorii își cheamă subalternii și le spun să-și depună cererea pe masă pentru că nu-i place cum lucrează. Este o încălcare flagrantă și un exemplu foarte rău pentru alți angajatorii și alte instituții. Ne-am bucurat de concursurile care s-au anunțat deja pentru 7 direcții, dar analizând aceste condiții de participare la concursuri am văzut că pentru unele direcții sunt condiții preferențiale. De exemplu, numărul de ani experiență diferă de la 2-5 ani în dependență de tipul direcției. De ce este acest moment? Studiile care sunt solicitate pentru o direcție, de multe ori nici nu au tangență cu acea direcție. Considerăm că, condițiile au fost pregătite pentru anumite candidaturi, care sunt deja stabilite de Primărie”, spun ei.

Totodată, societatea civilă a mai spus că e deranjată că mai sunt numiți șefi fără vreun concurs, doar prin ordinul Primăriei.

„Dacă noi facem transparență și dacă se vrea să fie transparență, atunci să fie la toate capitolele, nu doar acolo unde se consideră că poate fi, unde au variante de rezerva pentru transparență, dar acolo unde nu are, se numesc imediat. Pe lângă aceasta, am văzut că pe la unele direcții sunt puse la concurs și cele mai muci funcții, iar unele cazuri se spune că a fost concurs însă nimeni nu a văzut nimic și vin șefi noi”, au punctat reprezentanții.

Totodată, ei au mai spus că îi îngrijorează și faptul că sunt depuse o sumedenie de demisii, însă ei nu sunt supuși unui raport. „Poate această persoană a avut anumite încălcări, a comis abuzuri, iar în cazul în care pleacă – cine va răspunde? Astfel, de practică ne creează impresia că se face nu pentru a face ordine în Primărie, dar pentru a elibera locurile pentru altcineva”, a punctat societatea civilă.

Mihaela Rotari

Share