SMURD a intervenit în urma unui grav accident rutier în localitatea Larga

SMURD a intervenit în urma unui grav accident rutier în localitatea Larga

În dimineața zilei de 29 august salvatorii din sudul țării au intervenit în urma unui accident rutier produs în localitatea Larga, raionul Cahul.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:35. Potrivit primelor informații un microbuz de pe ruta Cahul-Doina, care transporta pasageri s-a tamponat într-un pilon electric, iar în urma accidentului mai multe persoane au rămas blocate în autovehiculul avariat. Pentru efectuarea lucrărilor de descarcerare, la fața locului au fost trimise 5 echipe de salvatori și pompieri, inclusiv paramedicii SMURD.

Ajunși, aceștia au stabilit că în microbuz se aflau 11 persoane, dintre care 5 au rămas blocate. Salvatorii au evacuat din fiarele microbuzului persoanele încarcerate, care imediat au primit îngrijiri medicale, acordate de angajații SMURD.

Celelalte persoane au suferit diverse traumatisme și după necesitate le-a fost acordat primul ajutor medical la fața locului. Victimele accidentului au fost internate în spitalul raional Cahul. În realizarea misiunii de salvare-deblocarea a persoanelor a fost implicat un efectiv în număr de 14 angajați ai IGSU.

Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite de organele de resort.

Share