Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore: trei persoane au încălcat regimul punctelor de trecere
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 22 699 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 13 150 traversări persoane. Totodată, din numărul total s-au înregistrat 13 851 treceri la frontiera moldo-română, 5 368 treceri la frontiera cu Ucraina și 3 480 treceri aeriene, transmite OFICIAL.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Leușeni – 6 388 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 3 480 traversări persoane;
PTF Sculeni – 2 596 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 1 670 traversări persoane;
PTF Costești – 1 624 traversări persoane;
PTF Cahul – 1 442 traversări persoane;
La trecerea frontierei de stat, pe sensul de intrare în Republica Moldova, au fost completate 355 de fișe epidemiologice individuale. Nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).
Numărul de traversări al mijloacelor de transport a fost de 7 319 treceri, dintre care 4 969 traversări prin punctele de trecere a frontierei moldo-române și alte 2 350 treceri la hotar cu Ucraina.
Pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– trei încălcări privnd regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere a frontierei;
– șapte documente de călătorie falsificate;
– un cetățean străin a depășit termenul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
– 17 încălcări a regulilor de folosire a vinietei și exploatare a vehiculelor;
– două persoane identificate cu consemn național;
– 68 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76′ al CC al RM).
Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 285 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.