Situația la frontieră

Situația la frontieră

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 18 387 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 9 048 traversări persoane, dintre care 6 118 treceri la frontiera moldo-română, 1 824 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 106 treceri aeriene. 

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) rămân a fi:

PTF Leușeni – 2 266 traversări persoane;
PTF Sculeni – 1 782 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 1 106 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 1 046 traversări persoane;
PTF comun Criva – 530 traversări persoane.

Toate punctele de trecere a frontierei activează în regim normal. PTF-urile deschise traficului transfrontalier pot fi urmărite pe harta interactivă: https://www.border.gov.md/harta-punctelor-de-trecere-ale-frontierei-de-stat

Pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

– cinci încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– două cazuri de trafic ilegal de bunuri;
– două tentative de trecere a frontierei cu documente falsificate;
– două persoane au fost identificate la trecerea frontierei cu consemne naționale;
– 12 persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76′ al CC al RM).

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 18 387 persoane și completate 209 fișe epidemiologice individuale. La trecerea frontierei de stat nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 210 apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

Cristina Pendea

Share