Situația la frontieră: 11 conducători auto au încălcat regulile de exploatare a vehiculelor

Situația la frontieră: 11 conducători auto au încălcat regulile de exploatare a vehiculelor

În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

– 10 persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– trei tentative de trecere ilegală peste frontieră a bunurilor;
– o persoană a prezentat document falsificat;
– 11 conducători auto au încălcat regulile de exploatare a vehiculelor;
– cinci cetăţeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– o persoană aflată în conflict cu legea a fost reținută, urmare a informațiilor parvenite de la organele de ocrotire a normelor de drept naționale.

Conform datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul de persoane a constituit 42 579 traversări, iar cel de mijloace de transport a atins o valoare de 9 810 traversări.

Amintim că, din data de 10 decembrie au fost instituite noi direcții de deplasare prin punctul de trecere „Palanca”, deoarece au loc lucrări de reconstrucție a podului situat pe traseul Odessa-Reni, din proximitatea localității Palanca.

În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier prin oferirea posibilității de a opta pentru un traseu cât mai puțin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată o nouă aplicație „TRAFIC ONLINE”. Aplicația pune la dispoziție informații privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane.

Maria Roșca

Share