Situația în Zona de Securitate, ordinea publică și libera circulație în ziua desfășurării turului II al alegerilor prezidențiale, discutate la Bender

Situația în Zona de Securitate, ordinea publică și libera circulație în ziua desfășurării turului II al alegerilor prezidențiale, discutate la Bender

La ședința Comisiei Unificate de Control din 24 octombrie 2024, Comandamentul Militar Întrunit a raportat lipsa de incidente în perioada 15-22 octombrie curent pe segmentul de responsabilitate a Forțelor Mixte de Menținere a Păcii.

În contextul turului II al alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 3 noiembrie curent, delegația Republicii Moldova a reiterat mesajul privind asigurarea în Zona de Securitate a libertății de circulație a cetățenilor și a funcționarilor electorali, precum și neadmiterea situațiilor de împiedicare a bunei desfășurări a scrutinului.

S-a menționat că, în localitățile din Zona de Securitate unde vor fi deschise secții de votare, acțiunile de ordine publică vor fi asigurate de subdiviziunile teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției.

Share