Sinteza activității CNA săptămâna trecută

Sinteza activității CNA săptămâna trecută

Centrul Național Anticorupție a anunțat mai multe rețineri în dosare de corupție înregistrate săptămâna trecută. Cazurile vizează angajați ai Inspectoratului de Mediu, ai Serviciului Vamal, companii de brokeraj, dar și fapte de deposedare de bunuri care au generat prejudicii de milioane de lei.

În perioada de raport, ofițerii CNA și procurorii au efectuat percheziții într-un dosar penal de corupere sistemică în care sunt vizați angajați vamali, brokeri și reprezentanți ai unui agent economic. Aceștia sunt bănuiți că ar fi pus la punct o schemă de corupție prin care ar fi pretins bani necuveniți pentru influențarea unor funcționari ai Serviciului Vamal, în scopul facilitării importului unor produse. În prezent, două persoane se află în arest preventiv. Un alt caz, documentat în flagrant, vizează un inspector de mediu suspectat că ar fi pretins o mită de 10 mii de lei pentru a exonera o persoană de răspundere contravențională, invocând presupuse încălcări și promițând evitarea recuperării unui eventual prejudiciu cauzat mediului. Fapta ar fi avut legătură cu executarea unor lucrări pe un teren care aparține denunțătorului. Învinuitul a fost plasat în arest la domiciliu.

Totodată, CNA și procurorii anticorupție au desfășurat acțiuni de urmărire penală într-un dosar ce vizează deposedarea ilegală de bunuri în valoare de circa 12 milioane de lei aparținând unei companii. Potrivit anchetei, după neachitarea unor credite contractate de la o bancă comercială, s-a dispus transmiterea silită a bunurilor gajate în posesia instituției financiare pentru valorificarea acestora. Cu toate acestea, administratorul companiei debitoare ar fi continuat să utilizeze bunurile respective timp de mai mulți ani. În acest dosar, două persoane au fost reținute pentru 72 de ore. În aceeași perioadă, instanța de judecată s-a pronunțat într-un dosar de finanțare ilegală a partidelor politice, investigat de CNA și Procuratura Anticorupție. Prin sentința pronunțată, fostul vicepreședinte al oficiului teritorial Rîșcani al unui fost partid politic a fost condamnat la patru ani de închisoare.

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) din cadrul CNA a raportat aplicarea de sechestre pe bunuri ilicite în valoare de peste 6 milioane de lei. De asemenea, instanțele au confirmat sechestre în valoare de 1,7 milioane de lei, bunuri de 3,6 milioane de lei au fost preluate în administrare, iar peste 4,4 milioane de lei au fost depuse pe conturile trezoreriale ale CNA.

Pe segmentul de prevenire a corupției, Centrul a recepționat 28 de proiecte de acte normative pentru expertiză anticorupție. Au fost elaborate și remise autorilor 21 de rapoarte și 3 avize, iar alte 21 de proiecte se află în examinare. Direcția analitică a finalizat două analize operaționale și continuă activitatea asupra a trei analize strategice. În domeniul educației anticorupție au fost organizate 17 instruiri pentru 760 de agenți publici, iar în această săptămână sunt planificate alte 14 sesiuni de informare. Totodată, la Linia Națională Anticorupție au fost recepționate 47 de apeluri telefonice. În aceeași perioadă au fost eliberate 179 de caziere de integritate, iar în cancelaria Centrului au fost înregistrate 1910 materiale.

Share