Serviciul Vamal: Amenzi aplicate în sumă de peste 182 mii lei

Serviciul Vamal: Amenzi aplicate în sumă de peste 182 mii lei

În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către inspectorii Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada  30 noiembrie – 06 decembrie au fost înregistrate 72 cazuri contravenţionale și aplicate amenzi în sumă de peste 182 mii lei, comunică serviciul de presă al Serviciului Vamal.

Frontiera Republicii Moldova pe ambele sensuri a fost traversată de circa 56 mii autoturisme, peste 14 mii autocamioane și în jur de 1 900 autocare.

Totodată, în perioada de referință, au fost eliberate 7 313  viniete, fiind alocate în bugetul de stat peste 1,7 milioane lei.

Serviciul Vamal face apel la atitudinea responsabilă a cetăţenilor și respectarea procedurii de achitare a taxei – Vinieta din timp.

Datorită mecanismelor de control şi sistemului automatizat de evidenţă gestionat de Serviciul Vamal, orice tentativă de fraudare a legii va fi depistată cu aplicarea sancţiunilor de rigoare. Astfel, în intervalul de timp menționat, inspectorii vamali au depistat 22 cazuri de depăşire a termenului vinietei, aplicând amenzi în sumă de 53 mii lei.

Reamintim că taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele înmatriculate în străinătate variază de la 4 la 50 euro.

În weekend, colaboratorii vamali au prevenit transportarea ilicită a unor loturi de țigarete, piese auto, anvelope uzate, alcool etilic, descoperind și câteva cazuri de declarare neautentică a mărfii.

Maria Roșca

Share