Serviciul Vamal al Republicii Moldova și Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova lansează Portalul de Informații Comerciale

Serviciul Vamal al Republicii Moldova și Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova lansează Portalul de Informații Comerciale

Serviciul Vamal al Republicii Moldova și Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova lansează astăzi, cu sprijinul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova, Portalul de Informații Comerciale destinat comunității de afaceri naționale și internaționale. Noul sistem informatic poate fi accesat la adresa www.trade.gov.md.

Portalul de Informații Comerciale al Republicii Moldova (www.trade.gov.md) este sursa principală de informații oficiale de specialitate cu privire la procedurile aferente și documentele necesare pentru activitățile privind importul, exportul și tranzitul de mărfuri.

Astfel, accesând portalul, utilizatorii se vor putea informa referitor la regimurile și destinațiile vamale, declararea mărfurilor, clasificarea și originea acestora, contingente, acte permisive, taxele pentru toate categoriile de mărfuri etc. Tot aici, vor fi descrise și procedurile de obținere a unor autorizații precum Operatorul Economic Autorizat, Procedura de Vămuire la Domiciliu sau Exportator Aprobat, sau cele de înregistrare în calitate de subiect al activității economice externe.

În acest context, Directorul Serviciului Vamal, Sergiu Burduja, a menționat că „Sprijinirea mediului de afaceri reprezintă o preocupare permanentă a Serviciului Vamal, iar colaborarea pe care o avem cu Programul USAID Reforme Structurale în Moldova ne permite să valorificăm la maxim oportunitățile acestui parteneriat în vederea realizării angajamentelor noastre. Portalul de Informații Comerciale, pe care îl lansăm astăzi, este rezultatul muncii colosale a specialiștilor implicați în dezvoltarea acestuia și conține toate informațiile necesare unui agent economic. Ne propunem să implementăm și alte  instrumente de comunicare cu mediul de afaceri, dar și să dezvoltăm  în continuare noi mecanisme de facilitare a comerțului internațional de mărfuri”.

Portalul de Informații Comerciale al Republicii Moldova va răspunde tuturor nevoilor de informare și consultanță ale mediului de afaceri și publicului larg în ceea ce privește reglementarea exportului/importului și a operațiunilor de tranzit ale Republicii Moldova. Astfel, acesta va permite optimizarea semnificativă a resurselor alocate de mediul de afaceri pentru identificarea și accesarea procedurilor aferente exportului, importului și operațiunilor de tranzitare a teritoriului Republicii Moldova. Toate informațiile de pe portal, inclusiv formularele tipizate necesare pentru diverse proceduri și solicitări, sunt gratuite.

La rândul său, Douglas Muir, directorul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova, a ținut să remarce următoarele: ”Această realizare ne bucură foarte mult, fiind și un prilej de mîndrie. Este rezultatul comun al unei cooperări eficiente între Ministerul Economiei și Infrastructurii, Serviciul Vamal si Programul USAID Reforme Structurale în Moldova și reprezintă încă un sprijin important oferit comunității de afaceri. Datorită Portalului de Informații Comerciale activitatea comercială va deveni mai ușoară, mai clară și mai transparentă și va contribui la sporirea atractivității imaginii Republicii Moldova. Totodată, prin lansarea Portalului Moldova îndeplinește încă unul dintre angajamentele sale internaționale asumate. Nu în ultimul rînd, vreau să menționez că Programul nostru va continua să susțină acțiunile autorităților moldovenești pentru sprijinirea mediului de afaceri și facilitare a comerțului”.

Portalul de Informații Comerciale al Republicii Moldova  a fost lansat în contextul angajamentelor asumate de către Republica Moldova în sistemul mondial de comerț, prin Acordul privind Facilitarea Comerțului din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului și implementarea Acordului de Asociere Moldova-UE (DCFTA).

Precizăm că, în luna februarie a anului curent, Serviciul Vamal a lansat Punctul de Informare pentru Comerț Extern, ca parte a Centrului Unic de Apel, creat prin reorganizarea și modernizarea Centrului Unic de Apel al Serviciului Vamal, cu suportul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova.

Mihaela Rotari

Share