Sentinţă în dosarul BEM. Şefa depozitului de valori din cadrul filialei Râșcani a Băncii de Economii, condamnată la 8 ani de puşcărie

Sentinţă în dosarul BEM. Şefa depozitului de valori din cadrul filialei Râșcani a Băncii de Economii, condamnată la 8 ani de puşcărie

Procuratura Anticorupție anunță despre condamnarea, la 6 ani de închisoare, a șefei depozitului de valori al filialei Râșcani a SA „Banca de Economii” pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în proporții deosebit de mari.

Sentinţa a fost pronunţată recent de judecătoria Drochia (cu sediul în or. Râșcani). La pedeapsa aplicată, a fost inclus termenul pedepsei executate parțial, stabilită prin sentința Judecătoriei Râșcani, în martie 2016, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare a averii SA „Banca de Economii”. Astfel, inculpatei i-a fost stabilită pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pentru un termen de 8 (opt) ani.

În fapt, inculpata, activând în funcția de șef al depozitului de valori a filialei SA „Banca de Economii”, în perioada anul 2007 -2014, prin înţelegere prealabilă cu mai mulți angajaţi ai aceleiaşi instituţii bancare, având acces liber la depozitul de valori al filialei „Râşcani” a SA „Banca de Economii”, a sustras mijloace băneşti, în proporții deosebit de mari, în lei moldovenești, dolari SUA şi euro, fapt pentru care, la data de 18.03.2016, a fost condamnată la o pedeapsă sub formă de închisoare pentru un termen de 7 ani.

Intrând în posesia mijloacelor băneşti, având intenţia spălării banilor prin convertirea, transferul, deghizarea originii, transmiterea şi deplasarea reală a banilor sustraşi, despre care ştia cu certitudine că aceştia constituie venituri ilicite, în perioada anilor 2007 – 2009, inculpata a procurat mai multe bunuri imobile în sumă totală de 1 148 810 lei. În continuare, în scopul voalării acţiunilor sale infracţionale, dorind să atribuie un aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, inculpata a obţinut mai multe împrumuturi cu destinaţie specială de la instituțiile bancare.

Atât pe durata urmăririi penale, desfășurate în comun cu ofițerii CNA, cât şi la examinarea cauzei în instanţa de judecată, inculpata nu şi-a recunoscut vina în săvârşirea infracţiunii incriminate.
Sentinţa este cu drept de atac.

Mihaela Rotari

Share