Sentință de condamnare pentru vicepretorul Preturii Buiucani

Sentință de condamnare pentru vicepretorul Preturii Buiucani

Factorul de decizie din cadrul preturii Buiucani cercetat penal de către procurorii anticorupție şi ofiţerii CNA într-un dosar de corupţie, a primit astăzi sentința de condamnare.

Acesta a estorcat de la un agent economic 20 000 de lei pentru a-i rezolva o problemă ce ţine de instalarea unui gard de protecţie.

Potrivit denunţătorului, vicepretorul susţinea că are influenţă asupra unor persoane publice din cadrul Preturii Buiucani şi că-i poate determina să autorizeze instalarea unui gard de metal pentru a izola zona dintre proprietatea privată a agentului economic de drumul public.

După ce agentul economic i-a achitat jumătate din suma estorcată, refuzând să  îi mai ofere alți bani, funcționarul l-a ameninţat că îi va crea probleme, în cele din urmă dând indicaţie să fie demolat gardul de metal.

De menționat că, funcționarul nu își recunoaște vina, dar astăzi, instanța de judecată l-a recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii de trafic de influență, stabilindu- o pedeapsă cu amendă în mărime de 60 000 lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de trei ani.

Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Mihaela Rotari 

Share