Șeful unei întreprinderi de stat și fiul acestuia au fost reținut de ofițerii SPIA

Șeful unei întreprinderi de stat și fiul acestuia au fost reținut de ofițerii SPIA

Șeful Întreprinderei silvice de Stat „Edineţ” a Agenţiei „Moldsilva” și fiul acestuia, au fost reținuți cu puțin timp în urmă, de ofițerii Serviciului protecţie internă şi anticorupţie (SPIA) al MAI și procurorii Serviciului Nord al Procuraturii Anticorupţie,fiind cercetați penal într-un dosar de corupție.

Acţiunile ilegale ale acestora s-au exprimat prin acceptarea și primirea unei sume de 3000 de euro de la un locuitor al raionului Edineț, pentru a-l angaja pe fiul acestuia în calitate de Pădurar.

Operațiunea avut loc în baza informației parvenite în adresa procurorilor, care au dispus ofițerilor Direcţiei combaterea corupţiei (DCC) a SPIA al MAI, efectuarea măsurilor speciale de investigații.

Urmare măsurilor desfăşurate, la data de 05 februarie curent, ora 19:20, sub controlul ofiţerilor SPIA, a fost documentat faptul transmiterii sumei de 1500 de euro, aceasta constituind prima tranşă din suma totală de 3000 de euro.

Potrivit SPIA, la întîlnirea stabilită, s-a prezentat fiul bănuitului, care a acționat ca intermediar la transmiterea banilor.

Ulterior, la data de 12 februarie curent, ora 17:35, în satul Moşana, raionul Donduşeni, a fost documentat faptul transmiterii celei de-a doua tranșe de 1500 de euro, moment în care intermediarul a fost reținut în flagrant delict, de ofițerii SPIA și procurori.

De asemenea, ofițerii SPIA au efectuat percheziții în automobilul acestuia, în care au depistat și ridicat o armă de model „Benelli” şi 15 cartuşe de calibru 12 mm.

Totodată, a fost percheziţionat domiciliul și automobilul tatălui acestuia, șeful Întreprinderii Silvice de Stat „Edineţ” a Agenţiei „Moldsilva”, amplasat însatul Lipnic, raionul Ocniţa, unde au fost depistate două pistoale de model „Benelli” și „Baikal”, două arme de vânătoare de model “TOZ-34ep” și “JG-ANSHIITR-ULM GERMANY” cu lunetă, 796 de cartușe, un cuţit de vînătoare și o armă tactică de model „SVD”.

La solicitarea angajaţilor SPIA, de a prezenta actele ce permit dreptul de proprietate asupra armelor deţinute, au fost prezentate doar 2 permise în loc de 7,  iar armele menţionate nu erau păstrate în conformitate cu prevederile legale.

La moment, cei doi bănuiți sunt reținuți și se află în izolatorul de detenţie preventivă al Inspectoratului de poliție Floreşti.

Pe numele acestora, Procuratura Anticorupţie a intentat mai multe cauze penale în baza art-lor 42 alin. (5) și 324 alin. (2) Cod penal al Republicii Moldova (participarea la infracţiune și corupere pasivă).

Dacă va fi dovedită vinovăţia acestora, bănuiţii riscă pînă la 10 ani de închisoare, cu amendă de pînă la 160 mii lei și cu privarea de a ocupa funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate de la 7 la 10 ani.

 

Maria Roșca

Share