Șeful SA „Moldovagaz” a participa la audierile speciale privind situația din sectorul gazelor naturale

Șeful SA „Moldovagaz” a participa la audierile speciale privind situația din sectorul gazelor naturale

Conducerea SA „Moldovagaz” a participat la audierile speciale privind situația din sectorul gazelor naturale, convocate de Comisia de control a finanțelor publice, informează OFICIAL.

Președintele Consiliului de administrație al întreprinderii, Vadim Ceban, a oferit informații referitor la indicatorii financiari ai companiei, implementarea Pachetului energetic III al UE, inclusiv separarea companiei de transport a gazelor „Moldovatransgaz”, soluționarea problemei datoriilor comerciale față de „Gazprom” și alte subiecte. În timpul audierilor, el a răspuns și la întrebările referitoare la relațiile cu „Tiraspoltransgaz”, funcționalitatea sistemului de distribuție a gazelor, compararea prețurilor de achiziție de la „Gazprom” și a celor de pe piețele de tip spot europene etc.

Vadim Ceban a subliniat că „Moldovagaz” asigură furnizarea neîntreruptă de gaze naturale, iar prețurile de achiziție existente sunt printre cele mai avantajoase din regiune. La audieri au participat deputați din Parlament, reprezentanți ai Administrației prezidențiale, ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, ai Agenției Proprietății Publice, ai Agenției Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, precum și experți din sectorul gazelor naturale.

Cristina Gurez

Share