Şeful Penitenciarului din Soroca reţinut preventiv pentru 72 de ore!

Şeful Penitenciarului din Soroca reţinut preventiv pentru 72 de ore!

Procuratura Anticorupţie anunţă despre reţinerea în flagrant a Şefului Penitenciarului nr.6 din Soroca pentru comiterea traficului de influenţă, precum şi a unei rude de-ale sale, bănuite de complicitate la comiterea aceleiaşi infracţiuni.

Operaţiunea de documentare şi reţinere a celor doi a fost realizată de Procuratura Anticorupţie, împreună cu ofiţerii CNA.

Potrivit celor constatate, şeful Penitenciarului din Soroca a pretins de la soţia unui deţinut suma de 5000 de euro pentru a facilita eliberarea înainte de termen a acestuia. Ultimul era deţinut în Penitenciarul din Soroca, fiind condamnat definitiv la 10 ani închisoare pentru trafic de fiinţe umane. Pe parcurs, însă, suma necesara pentru eliberarea deţinutului a fost negociată pîna la 2500 euro – bani care au şi fost transmişi şefului închisorii.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigaţii, au fost documentate atît acţiunile coruptibile ale şefului Penitenciarului, cît şi a rudei sale, care, pentru a camufla urmele infracţiunii a participat în calitate de intermediar la comiterea traficului de influenţă.

Cei doi au fost reţinuţi preventiv pentru 72 de ore, urmărirea penală pe acest caz fiind exercitată de Procuratura Anticorupţie.

Doina Secrieru

Share