Șeful Moldovagaz: Sănătatea personalului și a clienților noștri este o prioritate absolută pentru noi
SA ”Moldovagaz” susține că, ponderea facturilor cu volume de consum prognozat de gaze naturale în luna martie, generate cu aplicarea indicilor contorului a fiecărui consumator din perioadă similara a anului trecut, va fi mai înaltă.
Potrivit unui comunicat de presă, în calcul au fost luate și temperaturile de afară, care practic sunt identice cu cele din anul 2019.
Potrivit SA „Moldovagaz”, în cazul consumatorilor casnici cifra respectivă constituie cca 30%, iar celor din sectorul comunal-menajer cca 50%. Totodată majoritatea consumatorilor noncasnici industriali sunt dotați cu contoare telemetrice și în cazul lor vor fi expediate facturi cu aplicarea indicilor reali.
Conducerea întreprinderii explica fenomenul în contextul situației epidemiologice din țară prin necesitatea de a reduce la maxim contactul fizic al colaboratorilor, în primul rând a controlorilor, cu consumatorii.
„Sănătatea personalului și a clienților noștri este o prioritate absolută pentru noi. Anume de acest fapt este legată creșterea numărului facturilor cu aplicarea consumului prognozat. La solicitarea consumatorilor în luna aprilie poate fi efectuată ajustarea facturilor la consumul real, confirmat prin poze ale contorului”, a declarat Președintele Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz” Vadim Ceban.
Totodată, SA „Moldovagaz” reamintește că, indicii curenți pot fi expediați de către consumator de sine stătător și prin intermediul site-ului www.moldovagaz.md.
„Accesând subrubrica „Transmite indicii contorului” în rubrica „Consumator”, utilizatorul urmează să completeze câteva câmpuri, printre care numărul contului personal, indicii contorului, denumirea operatorului de sistem și numărul telefonului său. După procesare factura va fi trimisă la adresa electronică a consumatorului. Consumatorul poate să expedieze datele și prin SMS sau apelând telefonic la întreprinderea de distribuție de gaze teritorială.
Totodată datele pot fi trimise prin aplicațiile de mesagerie și în cadrul procedurii de achitare online a facturii prin intermediul site-ului întreprinderii. Consumatorii casnici care nu dețin contoare telemetrice sunt contactați telefonic pentru obținerea datelor de către specialiștii companiilor de distribuție SA „Moldovagaz””, se mai spune în comunicat.
Potrivit datelor întreprinderii, în luna martie ponderea acestora a constituit 32%.
”În cazul în care consumatorii nu sunt disponibili telefonic, se ia în calcul consumul prognozat pentru perioada similară a unuia din anii precedenți, a cărui temperatură a aerului este mai aproape de cea a anului curent”, a comunicat șeful Direcției furnizare gaze și relații cu consumatorii a întreprinderii, Ilarion Popa.
De menționat este faptul că în sate contoarele, de regulă, sunt instalate nu în case, ci pe exteriorul acestora, deseori lingă gard sau portițe. Astfel, citirea datelor nu încalcă distanța sanitară și normele carantinei.
Numărul consumatorilor SA „Moldovagaz” constituie cca 740 de mii, dintre care 725 de mii sunt cei casnici.
Cristina Pendea