Șeful Delegației UE: RM beneficiază de suport și are investitori, precum și alte state care au avut o perioadă de dezvoltare economică

Șeful Delegației UE: RM beneficiază de suport și are investitori, precum și alte state care au avut o perioadă de dezvoltare economică

Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, la jumătate de an în această calitate a susținut o conferință de presă, în cadrul căreia a vorbit despre relația Republica Moldova – Uniunea Europeană, informează Oficial.

Oficialul european s-a arătat bucuros de faptul că Uniunea Europeană se află în Republica Moldova și muncește alături de poporul moldovenesc.

„Mă bucur că suntem aici, că suntem parteneri pentru cetățenii Republicii Moldova, pentru instituțiile statului, lucrăm și susținem când trebuie domeniile importante pentru îmbunătățirea vieții oamenilor care trăiesc în această țară frumoasă”, a declarat Michalko, precizând că a venit în Moldova, prima dată, acum 23 de ani, iar de atunci lucruri s-au schimbat mult în bine, însă mai este mult de lucru.

Șeful Delegației UE a spus că mandatul său constă în a face totul pentru o relație și mai frumoasă, și mai strânsă între UE și RM.

„Am înregistrat dezvoltare pozitivă și binevenită relațiilor bilaterale. Din punct de vedere economic, vedem că Acordul de Liber Schimb aduce rezultate pozitive și acesta este scopul nostru – să fie create locuri de muncă, să crească exporturile din RM, să crească salariile cetățenilor. Republica Moldova beneficiază de suport și de investitori, precum și alte state care au avut o perioadă de dezvoltare economică. Constatăm că, exporturile au ajuns la 66%”, a menționat oficialul.

Peter Michalko a spus, totodată, că UE dorește să vadă în Republica Moldova dezvoltare, o societate care va crește economic și care va fi stabilă, cu oameni fericiți, cu respectarea standardelor democratice, drepturilor omului și libertăților, cu mass-media liberă și independentă care să vă bucure cu dezvoltarea prielnică proprie.

Referindu-se la modificarea sistemului electoral și adoptarea sistemului electoral mixt și următoarele alegeri parlamentare, șeful Delegației UE a spus că recomandările Comisiei de la Veneția și ale OSCE/ODIHR au fost făcute pentru a anticipa anumite riscuri și probleme, de care autoritățile ar fi bine să fie pregătite.

Doina Secrieru

Share