Șefii Poliției de Frontieră și celei Naționale au reiterat dorința de consolidare a relațiilor între instituții

Șefii Poliției de Frontieră și celei Naționale au reiterat dorința de consolidare a relațiilor între instituții

Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, s-a întâlnit cu șeful Inspectoratului General al Poliției, Iurie Podarilov, transmite OFICIAL.

Consolidarea capacităților pe anumite segmente de activitate, dar și avansarea multidimensională în cooperarea bilaterală sunt printre prioritățile parteneriatului Poliției de Frontieră și Poliției Republicii Moldova.

În cadrul ședinței, șefii de arme au reiterat dorința comună de consolidare a bunelor relații dintre instituţii, fiind evocate o serie de domenii cu potențial de diversificare a cooperării. În acest sens au fost trecute în revistă unele aspecte de interoperabilitate și cooperare pe anumite acțiuni specifice legate de combaterea schemelor ilegale, contrabandei și alte ilegalități conexe. Vor fi valorificate în continuare eventuale operațiuni comune.

La finele întâlnirii, ca dovadă a estimării cooperării existente, dar și a tinderii spre fortificarea dialogului bilateral, doi angajați ai INSP au primit distincţii ale IGPF.

Cristina Pendea

_MG_1631

Share