Șefia CCRM – cu un bilanț de activitate

Șefia CCRM – cu un bilanț de activitate

Șefia Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), Marian Lupu, susține că a fost încheiată examinarea rapoartelor de audit public extern pentru anul 2020, informează OFICIAL.

„Pe parcursul anului 2020, CCRM a examinat 63 de rapoarte de audit, dintre care 24 audit financiar, 28 de conformitate, 8 de performanță și 3 de monitorizare. Auditul Curții de Conturi a acoperit 507 entități, inclusiv 186 de entități ale administrației publice centrale și instituții din subordine, 217 instituții publice, 48 întreprinderi de stat, municipale, societăți pe acțiuni, 41 de instituții ale APL și altele”, susține Lupu.

Totodată, el spune că peste 2/3 din rapoartele Curții de Conturi au fost expuse în ședințele Comisiei de control a finanțelor publice.

„Consolidarea cooperării între Curte și Comisia specializată a Parlamentului, a contribuit la ridicarea eficienței și impactului auditului public extern în țara noastră. Vreau să menționez aici și faptul că CCRM a pus și va pune accentul pe transparența activității și prezentării rapoartelor de audit. În acest sens, ședințele Curții au fost transmise pe diverse canale online, ajungând la un număr de aproape un milion de vizualizări, acțiune de retransmitere online care va continua și în 2021”, comunică Lupu.

La fel, șefia Curții spune că 2020 a fost un an benefic și pentru cooperarea Curții de Conturi cu partenerii europeni în ridicarea continuă a calității rapoartelor de audit, cooperare, care va fi extinsă și pe viitor. „Tot în același cadru a fost elaborată și aprobat Programul de dezvoltare strategică al CCRM pe următorii 5 ani. Acestea și multe alte acțiuni, formează o bază solidă pentru dezvoltarea ascendentă a CCRM în anul care vine. Merită de menționat munca și activitatea CCRM în Bordul de guvernare al EUROSAI, implicare activă care a fost pe parcursul anului 2020 și apreciată de către colegii și partenerii noștri externi”, a conchis Marian Lupu.

Cristina Pendea

Share