Șefa adjunctă a Direcţiei Generale Control a SFS, reținută într-un dosar de trafic de influență și corupere pasivă în urma unui denunț
Ofițerii CNA și procurorii mun. Bălți au reținut-o în această după-amiază pe șefa adjunctă a Direcției Generale Control (DGC) din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, după recepționarea unui denunț. Funcționara urmează să fie audiată și plasată în izolator pentru 72 de ore.
Potrivit denunțului, angajata SFS ar fi vizată în două episoade de acceptare de mită de la o subalternă în schimbul stabilirii sporului salarial lunar la valoarea maximă stabilită de lege. Astfel, prin intermediul unui mijlocitor, dar și personal, aceasta ar fi acceptat și primit 1000 de lei într-un episod și alte 6000 de lei într-un alt episod.
În prezent, acțiunile de urmărire penală în dosarul în care este vizată șefa adjunctă a DGC a SFS se desfășoară sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți.
Precizăm că, astăzi, în biroul de serviciu al funcționarei, dar și ale altor angajați ai DGC a SFS din nordul țării au fost efectuate percheziții în cadrul unor cauze, pornite pe fapte de corupție, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău. Ca rezultat, 5 persoane sunt cercetate penal având calitatea procesuală de bănuit, iar un inspector fiscal de la Soroca a fost reținut pentru 72 de ore. Tot astăzi, CNA a recepționat mai multe autodenunțuri pe marginea cărora se întreprind acțiuni ce nu suferă amânare.