Ședință la MAI! Pavel Filip a solicitat menţinerea Celulei de criză
În această seară a avut loc şedinţa Comisiei pentru situaţii excepţionale în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a MAI, convocată de Primul ministru Pavel Filip în contextul precipitaţiilor abundente din ţară.
La şedinţă a participat ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan împreună cu conducătorii instituţiilor care gestionează situaţia de criză, dar şi conducătorii altor autorităţi responsabile.
Astfel, Premierul a solicitat factorilor de decizie să menţină activitatea Celulei de criză, monitorizând situaţia din ţară, iar angajaţii IGSU, INP şi alţii, să intervină prompt acolo unde oamenii au nevoie de ajutor. Totodată, oficialul a menţionat despre importanţa comunicării cu oamenii prin diferite metode, astfel încât aceştia să cunoască despre situaţia de pe drumurile din ţară şi localităţi, pentru a evita unele incidente neplăcute.
Conform informațiilor operative salvatorii și pompierii au fost alertați în 16 situații de risc pentru deblocare mijloacelor de transport, şi anume în localităţile: Uta Găgăuzi, Anenii Noi, Hânceşti, Cantemir, Străşeni, Nisporeni, Ialoveni, Criuleni, Taraclia şi Basarabia.
La lichidarea situaţiilor de risc sunt implicate 131 autospeciale cu 368 angajaţi ai IGSU, totodată pe traseele naţionale sunt antrenate echipajele Poliţiei de patrulare pentru asigurarea securităţii în trafic şi oferirea ajutorului necesar şoferilor.
Menţionăm că, în această seară, la ora 21.00 ministrul Afacerilor Interne împreună cu conducătorii subdiviziunilor vor merge în teren pentru instructajul şi repartizarea echipajelor de poliţie, tehnica necesară şi echipele INP, IGSU şi DTC pe traseele Chişinău – Anenii Noi – Varniţa, Chişinău – Leuşeni, Chişinău – Călăraşi – Ungheni.
Mihaela Rotari