Ședința de totalizare a subdiviziunilor de suport din cadrul Curții de Conturi

Ședința de totalizare a subdiviziunilor de suport din cadrul Curții de Conturi

La data de 15 ianuarie curent a avut loc ședința de totalizare a subdiviziunilor de suport din cadrul Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM). În cadrul acestei ședințe șefii de direcții, precum Direcția juridică, Direcția finanțe, administrare și logistică, Direcția resurse umane și documentare, Direcția TI și securitate internă și-au prezentat dările de seamă despre realizările sale din 2019.

Pe parcursul anului 2019 s-au desfășurat o serie de activități în cadrul instituției supreme de audit, care au presupus un volum enorm de muncă, responsabilitate și atitudine profesionistă din partea fiecărui angajat.

Ecaterina Paknehad, șef al Aparatului și Elena Gudumac, șef adjunct al Aparatului au apreciat pozitiv activitatea tuturor subdiviziunilor, totodată punctând cele mai importante repere pentru anul 2020. La fel, o atenție sporită s-a acordat și problemelor existente în cadrul direcțiilor, care în perioada ce urmează vor remediate, pentru a eficientiza și a asigura calitatea în activitatea de zi de zi.

Menționăm că, potrivit Legii nr. 260 din 07.12.2017 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova personalul de specialitate acordă asistență personalului cu atribuții de audit public în exercitarea competențelor Curții de Conturi.

Doina Secrieru

Share