Securitatea la frontiera moldo-ucraineană consolidată printr-un proiect finanțat de UE și implementat de OIM
Autoritățile vamale din Republica Moldova și Ucraina dezvoltă schimbul de informații privind mărfurile și mijloacele de transport care traversează frontiera ambelor state, prin intermediul sistemului de control video VICOS (VIdeoCOntrolSystem), în cadrul proiectului „UE pentru Securitatea Frontierelor”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM).
În acest sens, în cadrul postului vamal Palanca, directorul interimar al Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Viorel Doagă și șeful adjunct al Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei, Oleg Nikolaichuk au semnat noua versiune a Condițiilor tehnice pentru schimbul automatizat de date vamale, în temeiul Protocolului bilateral cu privire la organizarea schimbului de informație prealabilă privind mărfurile și mijloacele de transport deplasate peste frontiera de stat a Republicii Moldova și Ucrainei din 21.11.2006.
Urmare a implementării proiectului, la trei puncte de trecere a frontierei Criva – Mamalîga, Otaci – Moghiliov-Podolsk și Palanca – Maiaki – Udobnoe au fost instalate echipamente de control video și sisteme automate de recunoaștere a plăcuțelor de înmatriculare a mijloacelor de transport, care permit schimbul electronic de informații vamale în timp real pentru fluidizarea și securizarea traficului transfrontalier.
„În cadrul proiectului au fost modernizate sistemele informaționale centrale ale Serviciului Vamal al Republicii Moldova și ale Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei. Modernizările au îmbunătățit procesele de business și au facilitat schimbul reciproc de informații între ambele administrații vamale, precum și interacțiunea viitoare cu sistemele informaționale vamale ale Uniunii Europene„, a declarat Viorel Doagă.
„Sprijinul UE a permis facilitarea comerțului și a circulației mărfurilor și mijloacelor de transport la frontiera dintre Ucraina și Republica Moldova, prevenind și luptând în același timp împotriva contrabandei și a altor fraude vamale, a criminalității și a corupției. În cele din urmă, a contribuit la securitatea, stabilitatea și dezvoltarea durabilă a regiunii„, a declarat Oleg Nikolaichuk.
Menționăm că, perioada de implementare a proiectului „UE pentru Securitatea Frontierelor” a fost ianuarie 2020 – iunie 2024, având un buget total de 4 440 000 de Euro. Uniunea Europeană a contribuit cu 3 552 000 euro, iar restul sumei a fost cofinanțată de Serviciul Vamal al Republicii Moldova, Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei, Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al Republicii Moldova.