Se schimbă vremea! Poliția atenționează

Se schimbă vremea! Poliția atenționează

Meteorologii anunță Cod Galben de ninsoare și lapoviță pentru sfîrșitul acestei săptămîni și începutul celei viitoare. Potrivit prognozei meteo prezentate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, temperaturile minime vor ajunge în nordul țării pînă la -13 grade. Pe arii extinse vor cădea precipitații puternce, iar izolat- foarte puternice. Rafalele de vînt ar putea să ajungă la viteza de 15-20 de metri pe secundă, iar pe drumuri se va forma polei.

În acest context, Inspectoratul Naţional de Patrulare îndeamnă conducătorii auto, cît și pietonii să manifeste maximă atenție și prudență în trafic.

Îndemnăm şoferii:

– să evite deplasările lungi, iar dacă sunt nevoiţi să pornească la drum, să se informeze despre starea vremii în localitatea în care merg;

– utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci cînd se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie să fie echipate cu lanţuri antiderapante confecţionate industrial;

– să aibă în masină săculeţ cu nisip, o lopată, o pătură caldă şi un termos cu ceai fierbinte;

– să păstreze distanţa între automobile în mers, ca să poată reacţiona la timp în caz de necesitate;

– să respecte limita de viteză în localităţi şi în afara lor, sau chiar să o micşoreze decît de obicei;

– să folosească luminile de întîlnire şi pe timp de zi;

– să evite plecarea la drum împreună cu copiii;

– să verifice periodic acumulatorul maşinii.

De asemenea, Poliția îndeamnă conducătorii auto începători să evite, pe cît posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanțe mari, ținînd cont de faptul că experiența mică de a conduce mijloacele de transport le-ar putea pune în pericol viața și sănătatea.

Mihaela Rotari

 

Share