Se interzice de astăzi, în locuri publice, în grupuri mai mari de 3 persoane
Comisiei Situații Excepționale a Republicii Moldova s-a întrunit ieri-seara în a șasea ședință, finalizându-se cu adoptarea mai multe decizii importante, informează OFICIAL.
Astfel, s-a dispus:
„1. Persoanele care se află în afara domiciliului/reședinței sau altui loc de trai, sunt obligate să dețină asupra sa un act de identitate sau un alt înscris care confirmă identitatea persoanei.
- Se interzice începând cu 27 martie 2020 aflarea, în locuri publice, în grupuri mai mari de 3 persoane (cu excepția grupurilor constituite din membrii familiei de gradul I-II în linie dreaptă sau colaterală, concubini sau alte persoane ce au calitatea de reprezentant legal al unuia din membrii familiei).
- Zilele de 30 martie – 03 aprilie 2020 se declară zile de odihnă pentru toate unitățile din sectorul bugetar, cu excepția:
3.1. instituțiilor medico-sanitare, de sănătate publică și servicii auxiliare pentru instituțiile de sănătate publică, serviciilor de salvare, urgență și de asistență socială;
3.2. autorităților administrative din domeniul apărării naționale, ordinii publice şi securității naţionale. - Recuperarea acestor zile se va realiza în modul stabilit de Guvern, după ridicarea stării de urgență.
- Instituțiile/autoritățile responsabile de organizarea și lansarea procesului de plată a pensiilor și prestațiilor sociale (Casa Națională de Asigurări Sociale, Întreprinderea de Stat ”Poșta Moldovei”, Banca Națională a Moldovei, Ministerul Finanțelor (Trezoreria de Stat), structurile teritoriale de asistență socială) vor atrage personalul strict necesar pentru a asigura funcționalitatea procesului.
- În perioada stării de urgență se stabilește un regim special de lucru și de remunerare a muncii în unitățile bugetare:
6.1. menținerea procedurii de coordonare a încadrării personalului strict necesar realizării misiunii unității bugetare, vizate de moratoriul temporar de angajare în funcțiile vacante înregistrate, stabilite prin Hotărîrea Guvernului nr. 672/2019;
6.2. angajarea personalului necesar pentru asigurarea activității în unitățile bugetare din domeniile ordinii publice și sănătății, prin procedură simplificată (fără concurs, fără trimitere la cursuri de formare inițială), prin act administrativ al conducătorului;
6.3. achitarea integrală a salariului pentru toți angajații cu raporturi de muncă depline;
6.4. dispunerea, prin act administrativ al conducătorului, a muncii la domiciliu pentru personalul, activitatea căruia nu necesită prezența obligatorie la locul de muncă și poate fi asigurată la distanță în perioada stării de urgență, cu calcularea salariului în cuantum integral conform Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;
6.5. dispunerea, prin act administrativ al conducătorului, a timpului de staționare pentru salariații care nu sînt în concedii anuale, concedii neplătite, nu sînt prezenți la locul de muncă și care nu pot asigura munca la distanță.
6.6. pe perioada staționării, pentru personalul unităților bugetare finanțate de la bugetul de stat, inclusiv prin transferuri cu destinație specială, se calculează salariul în cuantum integral conform Legii nr. 270/2018;
6.7. se recomandă Casei Naționale de Asigurări Sociale, autorităților publice locale, instituțiilor publice la autogestiune, care aplică Legea nr. 270/2018, menținerea pe perioada staționării a salariului conform punctului 6.6.
- Prin derogare de la prevederile art. 85 alin. (13) din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice, pe durata stării de urgență, procedura de soluționare a contestațiilor se realizează în scris, fără desfășurarea ședințelor deschise de examinare a contestațiilor, fără posibilitatea de solicitare de a depune verbal concluzii în fața Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor, însă cu posibilitatea părților de a înainta Agenției concluzii scrise pe întreaga durată a procedurii de soluționare a contestației. Comunicarea în acest sens va fi asigurată doar prin mijloace electronice.
- Prin derogare de la prevederile p. 25 din Dispoziția nr.3 din 23 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, moratoriul instituit asupra controalelor de stat nu se aplică asupra controlului efectuat în privința:
8.1. supravegherii siguranței zborurilor și securității aeronautice;
8.2. supravegherii obligațiilor statului-port și statului-pavilion;
8.3. respectării, pe drumurile publice, a masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe şi/sau dimensiunilor maxime admise ale vehiculelor rutiere;
8.4. combaterii traficului ilicit de transport rutier.
- Actele permisive eliberate agenților economici, precum și actele eliberate personalului ce activează în domeniu, de către Agenția Națională Transport Auto și Autoritatea Aeronautică Civilă, a căror termen de valabilitate expiră în perioada stării de urgență, se prelungesc cu 60 zile.
- Se împuternicește Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene să coordoneze evacuarea cetățenilor Republicii Moldova cu curse aeriene charter.
- Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene:
11.1. va întocmi listele cetățenilor Republicii Moldova, care intenționează să revină în Republica Moldova, cu indicarea obligatorie a numelui, prenumelui și domiciliului/reședinței în Republica Moldova.
11.2. va înainta Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova propuneri pentru repatrierea cetățenilor Republicii Moldova, acordînd prioritate copiilor, studenților, persoanelor aflate la tratament medical, altor cetățeni aflați în dificultate.
- Prin derogare de la prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 294/2007 privind partidele politice, pe durata stării de urgență, se permite partidelor politice utilizarea alocațiilor de la bugetul de stat în scopul donării acestora pentru reducerea răspîndirii infecției COVID -19, cu transferarea în contul bancar deschis de Ministerul Finanțelor în acest sens.
- Pe durata stării de urgență termenele de acordare a tuturor prestațiilor sociale nu încep să curgă, iar dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă.
- Valabilitatea certificatelor de chei publice pentru semnătura mobilă care a expirat sau expiră pe durata stării de urgenţă se prelungeşte de drept, pe toată durata stării de urgenţă.
- Pe perioada stării de urgență, alcoolul etilic nedenaturat de la poziția tarifară 220710000, destinat utilizării pentru produsele antiseptice (dezinfectanți, biacizi și cosmetice antibacteriene), este scutit de plata accizelor în limita volumului stabilit de Ministerul Finanțelor, la cererea depusă de către agentul economic.
- Se scutește de plata accizelor, alcoolul etilic, în volum de 7000 de litri, acordat cu titlul gratuit de către ZERNOFF S.R.L., cod fiscal 1003600014223, Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale.
- Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Finanţelor vor asigura sistarea temporară a activităţii punctelor de trecere a frontierei de stat „Costești-Stânca” (frontiera moldo-română) și „Briceni-Rossoșanî” (frontiera moldo-ucraineană), începând cu data de 29.03.2020 ora 08:00.
- Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va informa autoritățile competente ale statelor vecine despre măsurile specificate la punctul 17.
- Avocații, notarii, executorii judecătorești sunt obligați, pe perioada stării de urgență, să asigure continuitatea activității, cu respectarea normelor sanitar-epidemiologice. Începînd cu data de 27 martie 2020, nerespectarea acestei obligații pe întreaga durată a stării de urgență, constituie abatere disciplinară care se sancționează cu excluderea din profesie, în condițiile și cu procedura stabilite de legislația în vigoare, aplicabile fiecărei profesii. Încetarea stării de urgență nu înlătură răspunderea disciplinară conform prevederilor prezentei Dispoziții.
- Organele de conducere ale profesiilor prevăzute la punctul 19 vor lua măsurile necesare în vederea coordonării activității membrilor profesiei pe perioada instituirii stării de urgență, vor verifica respectarea obligațiilor prevăzute la punctul 19 și vor dispune măsurile prevăzute de legislația în vigoare.
- Ministerul Justiției va monitoriza executare punctelor 19-20 ale prezentei Dispoziții. În cazul în care, organul abilitat conform legii nu va întreprinde măsurile necesare pentru atragerea la răspundere disciplinară, conform prezentei Dispoziții, ministrul justiției poate iniția procedura disciplinară cu atragerea la răspundere disciplinară a persoanelor menționate la punctul 19 din prezenta Dispoziție.
- Se aprobă Instrucțiunea privind instituirea regimului de carantină în localități, pe perioada stării de urgență, conform anexei.
- Comisiile pentru situații excepționale locale vor asigura implementarea Instrucțiunii, cu alocarea resurselor necesare.
- Se acceptă activarea de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne a Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene în vederea desfășurării măsurilor de prevenire a răspândirii infecției COVID-19.
- Nerespectarea prevederilor/măsurilor stabilite de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei de tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.
- Prezenta Dispoziție intră în vigoare din momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului”.
Andriana Cheptine