Se caută un nou membru la Curtea de Conturi

Se caută un nou membru la Curtea de Conturi

În temeiul art.17 din Legea privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova nr. 260 din 07.12.2017, art. 6 alin.(4) din Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică nr.199 din 16.07.2010 și în conformitate cu prevederile Anexei nr.­­­1 la Hotărârea Curții de Conturi nr.8 din 26 februarie 2021, Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova a anunțat, din data de 20 iunie 2024, concursul public pentru selectarea candidatului la funcția de membru al Curții de Conturi a Republicii Moldova, funcție de demnitate publică vacantă.

Candidatul la funcția de membru al CCRM urmează să întrunească următoarele cerințe: este cetățean al Republicii Moldova; are studii superioare universitare în domeniul economic, financiar sau juridic şi o experiență profesională în domeniile menționate de cel puțin 10 ani, dintre care 5 ani de experiență managerială; cunoaște limba de stat.

Dosarele de înscriere la concurs se vor depune până la data 12 iulie 2024 inclusiv,  la sediul Curții de Conturi a Republicii Moldova, pe adresa: mun. Chișinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.69, et. 2, bir. 215 sau pe adresa de e-mail – l_ivasco@ccrm.md.

Share