SE Bordnetze SRL – o şansă pentru locuitorii din Străşeni şi nu numai pentru ei

SE Bordnetze SRL – o şansă pentru locuitorii din Străşeni şi nu numai pentru ei

Acum mai bine de un an, mai exact în toamna anului 2021, în oraşul Străşeni a apărut o fabrică nouă, care a oferit locuitorilor oraşului, şi nu doar lor, şansa de a munci în condiţii bune şi cu un salariu decent acasă, alături de cei dragi. Pentru Străşeni aceasta a fost o noutate bună şi din alt punct de vedere, or în oraş a venit una dintre cele mai cunoscute companii la nivel mondial – Sumitomo Electric Bordnetze SE, care este un producător global în domeniul industriei automotive, cu 35 de mii de angajați din 15 țări. Apropo, Străşeni a devenit al doilea oraş din Moldova, în care Sumitomo Electric Bordnetze are o fabrică, prima fiind deschisă la Orhei, atunci când renumita companie internaţională a venit de facto pe piaţa Republicii Moldova.     

Ca să înţelegem ce a însemnat venirea acestei companii în Moldova, e suficient să amintim că în şapte ani de activitate pe piaţa locală, investițiile totale ale SEBN au însumat 43 mln. de euro, iar suma totală a taxelor și impozitelor achitate la bugetul de stat a depăşit 15 mln. de euro. Exportul anual al companiei este de ordinul zecilor de milioane de euro. Numai în 2021 acest indicator a constituit circa 70 mln. euro. Iar dacă mai adăugăm că în jur de 3 200 de oameni au un loc de muncă destul de bine plătit şi în condiţii comparabile cu cele din Occident, avem un tablou aproape deplin a ceea ce înseamnă venirea SEBN în Moldova.

În Străşeni compania a relocat producția de module pentru Volkswagen T6PA. Procesul de producție se desfășoară într-o clădire complet renovată, cu o suprafață de 6000 de metri pătrați, și modernizată la standarde europene, cu o capacitate de peste 800 de angajați.

„Oamenii sunt interesaţi să aibă un loc de muncă în condiții bune şi noi îl oferim. Oferim și salarii motivante, în continuă creștere, raportate la performanța individuală a fiecărui angajat. De asemenea, transportul este gratuit, prânzul – din contul companiei, asigurăm asistența medicală necesară pe loc, oferim condiţii de creştere profesională permanentă, ca să nu mai vorbim de activităţile de consolidare a echipei în care sunt antrenaţi angajaţii. Pot afirma cu certitudine, că la fabrica de cablaje SEBN MD se investeşte în oameni”, spune Igor Corman, Administratorul companiei.

Chiar dacă s-ar părea că miile de angajaţi de la cele două fabrici a companiei în Moldova e un număr impunător, totuşi SEBN MD nu se opreşte aici şi planifică şi în continuare să facă noi angajări. „Recrutarea și selecția personalului este un proces continuu, mai ales în cazul companiilor mari. Factorul principal care condiționează procesul este fluctuația personalului. Oamenii pleacă peste hotare, fie în căutarea unui venit mai mare, fie pentru întregirea familiei, iar acest fenomen nu poate fi oprit. În acest sens, angajările la fabricile noastre sunt deschise. Sunt bineveniți toţi doritorii”, spune Igor Corman.

Cât despre criteriile de eligibililtate ale candidaților la angajare, SEBN MD merge după lozinca: „Vine cine vrea, rămâne cine poate”. Compania a creat condiții foarte bune ca procesul de integrare a noilor angajați să fie unul rapid și eficient. Fiecare angajat beneficiază de instruire și integrare în Centrul tehnic de instruire al SEBN MD, unde fiecare persoană își formează competențele elementare în domeniul asamblării cablajelor. Pe parcursul întregii perioade de instruire, angajații beneficiază și de salariu.

Important este şi faptul că SEBN MD oferă şanse tinerilor. Astfel, având parteneriate cu instituţii ca Şcoala profesională din Orhei, Colegiul de Inginerie din Străşeni sau Universitatea Tehnică a Moldovei, compania oferă elevilor şi studenţilor şanse reale de a munci în condiţii bune, cu salarii decente, dar şi perspective de creştere profesională.

Pe lângă investiţii, locuri de muncă create şi impozite achitate, SEBN MD se remarcă deseori prin acţiuni filantropice sau sponsorizări. Spre exemplu, când a început criza refugiaţilor ca urmare a războiului din ţara vecină, compania a făcut o donație de produse de igienă personală, produse de curațenie, seturi de cearșafuri, pături pentru refugiații de la tabăra de odihnă „Divertis” din raionul Strășeni (50 de persoane). SEBN MD a făcut acţiuni similare şi la Orhei, dar şi a transferat mijloace importante în fondul de ajutorare a refugiaţilor deschis de autorităţi.

De asemenea, deseori SEBN MD se remarcă prin acţiunile sale sociale. Iar un exemplu bun în acest sens este proiectul „Suport pentru o educație de calitate”, implementat de companie de mai bine de patru ani. În cadrul acestui proiect până acum beneficiari au devenit peste 20 de instituţii (şcoli/grădiniţe), valoarea totală a ajutorului acordat fiind de circa 550 de mii de lei. Acest proiect este o expresie a solidarităţii SEBN MD cu instituţiile implicate direct în formarea şi educarea generaţiei de mâine. „Educaţia este ceea ce defineşte prezentul, dar în special viitorul unei societăţi, a unei ţări. De aceea, este de datoria noastră să fim alături de instituţiile implicate direct în acest proces important”, susţine Igor Corman.

SEBN MD este decisă şi în continuare să susţină comunităţile în care activează, dar şi ţara, achitând impozitele prevăzute de legislaţie. Dar şi mai important este că şi în continuare compania va oferi oamenilor posibilitatea să muncească acasă, alături de cei dragi, cu salarii decente şi în condiţii comparabile cu cele din ţările dezvoltate.

Sursa: Munca paşnică

Share