Se atestă o scădere a numărului de cazuri noi de COVID-19 în rândul copiilor
În săptămâna a 14-a (4-10 aprilie) au fost înregistrate 1 266 de cazuri noi de COVID-19, mai puține față de săptămâna a 13-a când au fost raportate 1 590 de cazuri, transmite OFICIAL.
Potrivit unui comunicat al instituției, în perioada menționată, incidența a constituit 34 de cazuri la 100 mii populație, în scădere cu peste 21% comparativ cu săptămâna a 13-a.
S-a redus și numărul femeilor însărcinate care s-au infectat cu COVID-19, fiind înregistrate șase cazuri. La fel, s-au infectat mai puțini copii, 523 în săptămâna a 13-a și 137 în săptămâna a 14-a.
În perioada 4-10 aprilie curent s-au înregistrat mai puține cazuri de COVID-19 în regiunea transnistreană și în mun. Bălți, 90 și respectiv 61 de cazuri la 100 mii populație, fapt care a permis stabilirea codului galben. În același timp, cod verde se atestă în 36 de teritorii.
Menționăm că, media zilnică a persoanelor spitalizate, în perioada 4-10 aprilie curent, a constituit 275 de persoane, cu peste 15% mai puține față de săptămâna a 13-a. Respectiv, fondul de paturi destinat pacienților cu COVID-19 a scăzut cu circa 30%, iar secții cu paturi pentru persoane infectate rămân desfășurate în 15 instituții medico-sanitare publice.
În scădere cu peste 25% este și numărul deceselor provocate de COVID-19, în total fiind înregistrate 21 de cazuri.
Precizăm că, în perioada 24 februarie-10 aprilie curent, au fost raportate 382 de cazuri de COVID-19 în rândul refugiaților.
Procesul de vaccinare împotriva COVID–19
În perioada 4-10 aprilie au fost vaccinate 5 361 de persoane, mai puține cu peste 20% față de săptămâna a 13-a. Totodată, alți 292 806 oameni au mers la centrele de vaccinare pentru administrarea dozei booster.
Astfel, acoperirea națională cu o doză, în populația generală, constituie circa 32%, iar cu schemă completă – circa 31%.
Republica Moldova a recepționat, în total, 2 923 860 de doze de vaccin. Vaccinarea împotriva COVID-19 este gratuită și recomandată de toate instituțiile de sănătate la nivel național și internațional.