Școlile profesionale au anunțat încheierea sesiunii de admitere. Iată câte locuri au rămas neacoperite!
Școlile profesionale au anunțat încheierea sesiunii de admitere pentru anul de studii 2016-2017. După desfășurarea celor două etape de concurs, planul de admitere a fost realizat în proporție de 88%, cu 3 puncte procentuale mai mult față de 2015, când admiterea în școlile profesionale a constituit 85%.
Potrivit unui comunicat de presă, din cele 9455 de locuri repartizate pentru admitere în 2016, au rămas neacoperite 1158 de locuri, față de 1633 de locuri anul trecut. Potrivit Ministerului Educației, planul de admitere a fost elaborat în conformitate cu realitățile demografice din țară, astfel că numărul locurilor neacoperite anul acesta este mai mic în comparație cu anul trecut.
Din cele 42 de școli profesionale și 4 Centre de excelență, 14 și-au completat oferta educațională integral. Cei mai mici indicatori ai admiterii s-au înregistrat în regiuni, în special la ȘP din Cuhureștii de Sus (42%) și ȘP din Cimișlia (59%). Aici au rămas necompletate locurile pentru așa meserii ca lăcătuș reparare utilaj agricol; electrosudor; silvicultor; tractorist, cusătoreasă, tencuitor.
În general, printre meseriile care au rămas neacoperite sunt mai ales cele din domeniul construcțiilor, cum ar fi zugravii, tencuitorii, pietrarii-zidarii. Ca și în alți ani, a rămas neacoperită oferta de studii pentru tractoriști. Din cele 200 de locuri oferite, s-au completat doar puțin peste jumătate. De asemenea, în pofida cererii de pe piața muncii, au rămas locuri neacoperite pentru studiile la contract la așa meserii cum ar fi chelnerii, barmanii, cusătorii și bucătarii.
De menționat că aproape toate meseriile noi introduse anul acesta la solicitarea agenților economici au fost completate integral, printre ele numărându-se cea de instalator instalații de încălzire, ventilație și climatizare, electromontor sisteme de pază și semnalizare a incendiilor, tipograf print digital şi offset, electronist telecomunicații, instalator instalații de încălzire și echipamente solare.
Potrivit Ministerului Educației, această situație denotă că oferta educațională din domeniul profesional tehnic trebuie elaborată în strictă conformitate cu necesitățile pieței muncii. Ministerul Educației va continua să promoveze meseriile solicitate de către angajatori și să renunțe treptat la cele mai puțin populare, pentru a echilibra cererea și oferta de profesioniști pe piață, acesta fiind și unul din obiectivele majore ale Strategiei de dezvoltare a învățământului profesional tehnic pentru anii 2013-2020.
În total în Republica Moldova funcționează 42 de școli profesionale și 4 Centre de excelență, care oferă studii la nivelul școlilor profesionale.
Mihaela Rotari