Școala Bărbăției – IGSU a dat start unei tabere de vară (VIDEO)

Școala Bărbăției – IGSU a dat start unei tabere de vară (VIDEO)

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI a dat start taberei de vară Școala Bărbăției cu genericul „Împreună reducem riscurile”, ediția 2019. 

Primii care au început competițiile dedicate tinerii generații au fost echipele din nordul țării. Într-o tabără de vară din localitatea Sadovoe, mun. Bălți, 8 echipe din raionele Fălești, Glodeni, Rîșcani, Sîngerei și Bălți au dat start concursului.

La ceremonia de deschidere a participat conducerea IGSU reprezentată de șeful adjunct al Inspectoratului, Oprea Alexandru, dar și autoritățile publice locale.

Școala Bărbăției reprezintă o tabără de vară unde elevii claselor a zecea a instituțiilor de învățământ au parte de instruiri practice în domeniul prevenirii riscurilor, iar salvatorii și pompierii sunt alături pentru ai ghida în luarea deciziilor corecte. Anul acesta, peste 1000 de elevi din toate regiunile țării vor trece prin cele mai interactive etape de la echipare în costume de luptă, până la lichidarea de incendii simulate.

Pe parcursul a două zile, copii vor lua parte la  mai multe concursuri practice. Mai mult, pe parcursul zilelor partcicipanții își  vor testa abilitățile de lucru în echipă și comunicare trecând prin teste psihologice, dar și vor învăța să îmbrace echipamentul pompierilor contra cronometru. Toate etapele taberei Școala Bărbăției au drept scop pregătirea tinerii generații în domeniul bazelor securității vieții, iar elevii vor fi gata să reacționeze corect în orice situație de risc.

Tabara de vară cu genericul „Împreună reducem riscurile” este desfășurată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării pentru al treilea an consecutiv. Activități similare vor fi desfășurate în perioada 8-18 mai la nivel regional în raioanele Orhei, Căușeni, Hîncești, Soroca, Edineț, Chișinău, UTA Gagauzia, Ungheni și Cahul. În total la Școala Bărbăției vor participa 89 de echipe din întreagă țară.

Mihaela Rotari 

Share