Schimb de experiență dintre Poliția de Frontieră a Moldovei și Poliția Federală Germană
Pe parcursul săptămânii trecute, delegația Poliției de Frontieră, formată din reprezentanții Direcției expertiză a documentelor, a realizat o vizită de lucru la colegii din Poliția Federală Germană.
Întrevederile bilaterale au fost organizate în contextul realizării și implementării prevederilor Acordului de colaborare între Poliția Federală (BPOL) a Germaniei și Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, pentru anii 2016-2017.
Reprezentanții domeniului probațiunii și expertizelor judiciare ale ambelor state au prezentat activitatea legată de desfășurarea examinărilor actelor, procedurile de identificare a impostorilor, rolul echipamentelor speciale și a bazelor de date. De asemenea, delegația IGPF a avut posibilitatea de a vizita Centrul de criminalistică din or. Hamburg, cât și să cunoasccă îndeaproape activitatea controlului aprofundat a documentelor în aeroportul și gara feroviară centrală din or. Hannover.
Gazdele au prezentat procedurile legate de examinarea actelor presupus a fi false, modelele de întocmire a actelor probatorii, procedurile de instruire și obținerii a calității de specialist-criminalist, implementarea sistemului de recunoaștere facială în cadrul gării feroviare din or. Hannover, la fel și alte particularități legate de desfășurarea activității în domeniul securității transfrontaliere.
În cadrul discuțiilor, polițiștii de frontieră au apreciat nivelul productiv de cooperare cu omologii germani, manifestat prin schimbul permanent și reciproc al specimenelor actelor de călătorie, paginilor de alertă, dar și instruirea personalului (următorul curs se va desfășura în perioada 9-13 octombrie curent, cu antrenarea polițiștii de frontieră din RM pe tematicile legate de identificarea persoanelor și depistarea impostorilor).
Vizita s-a încheiat pe o notă pozitivă, cu disponibilitatea ambelor părți de a continua cooperarea în domeniul asigurării probatorii și expertizelor judiciare.
Mihaela Rotari
Sa vedem ce va spune la cest lurcu Dodon 😀