
Schimb de bune practici între funcționarii din cadrul Parlamentului Republicii Moldova și cei din Camera Deputaților a Republicii Italiene
Un grup de funcționari din Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova au efectuat o vizită de studiu la Camera Deputaților a Republicii Italiene. Vizita a fost organizată în cadrul proiectului Twinning finanțat de Uniunea Europeană „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului său în procesul de aderare la Uniunea Europeană”. Din delegație au făcut parte Secretara generală adjunctă, Tamara Gheorghița, funcționari din comisiile permanente și din subdiviziuni structurale ale Secretariatului Parlamentului.
Scopul vizitei a fost consolidarea capacităților instituționale ale funcționarilor prin schimbul de bune practici în domeniile legislativ, administrativ și bugetar, precum și dezvoltarea competențelor profesionale prin explorarea structurii, responsabilităților și practicilor operaționale ale principalelor departamente din cadrul Parlamentului italian.
Pe parcursul vizitei, delegația a avut întâlniri cu reprezentanți ai Departamentului pentru afaceri europene, ai Secretariatului Comisiei pentru buget, ai Serviciilor de cercetare și documentare, ai Serviciului de resurse umane și ai Serviciului de consultanță juridică. Subiectele abordate în cadrul discuțiilor au vizat rolul institiției legislative în sistemul constituțional, implicarea acesteia în procesul decizional european, precum și mecanismele de evaluare a impactului și a implicațiilor financiare ale proiectelor de lege. De asemenea, discuțiile s-au referit la funcția de control parlamentar, procesul legislativ și instrumentele de control bugetar. Programul a mai inclus o vizită ghidată la Biblioteca „Nilde Iotti” a Camerei Deputaților.
Programele UE Twinning urmăresc consolidarea colaborării instituționale între instituțiile statelor membre ale Uniunii Europene și cele din țările partenere. Proiectul „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului său în procesul de aderare la Uniunea Europeană”, desfășurat în perioada 3 februarie 2025 – 2 februarie 2027, este implementat de un consorțiu condus de Parlamentul elen, alături de parlamentele României (Camera Deputaților și Senatul), Italiei (Camera Deputaților), Ungariei (Adunarea Națională) și Austriei. Acesta sprijină eforturile continue de integrare europeană a Republicii Moldova, alinierea la acquis-ul comunitar al UE și consolidarea mecanismelor de monitorizare.