Șase mijloace de transport, depistate la frontieră cu iregularități în acte

Șase mijloace de transport, depistate la frontieră cu iregularități în acte

În ultimele 48 de ore, angajații Poliției de Frontieră au documentat șase conducători auto pentru tentativa de trecere a frontierei de stat cu mijloacele de transport în baza actelor falsificate și străine sau reutilate fără autorizația de rigoare de la instituțiile de competență.

În primul caz, înregistrat la data de 20 aprilie 2015, în punctul de trecere “Leușeni”, pe sensul de intrare în țară s-a prezentat un cetățean moldovean la volanul unui microbuz, fabricat în 2003 și înmatriculat în R.Moldova. În urma controlului de frontieră au apărut suspiciuni la actele prezentate pentru mijlocul de transport, și anume originalitatea numărului de identificare (VIN-cod) și apartenența acestuia. Urmare a verificărilor amănunțite, polițiștii de frontieră au stabilit că în certificatul de înmatriculare este indicat Mercedes Sprinter model 311 CDI, dar la linia de control se află Mercedes Sprinter model 313CDI, la fel, diferențe au fost depistate și la numărul motorului. Astfel, moldoveanul a încercat să introducă în țară microbuzul în baza unor acte ce nu-i aparțin. Mijlocul de transport a fost reținut și indisponibilizat pe teritoriul punctului de trecere, până la finalizarea cercetărilor.

Alți doi moldoveni, șoferi ai HONDA CRV și Volkswagen T4, au fost documentați de angajații Poliției de Frontieră pentru prezentarea la control Cărți Verzi falsificate. Un conducător auto a fost depistat în punctul de trecere Cosăuți, iar altul în punctul de trecere Palanca. În ambele cazuri s-au întocmit procese verbale de audiere și constatare a infracţiunii prevăzute de art. 361, al. 1 Cod Penal al R.Moldova.

Procura cu semne de falsificare a constituit motiv de cercetare a unui cetățean al Federației Ruse. Tânărul de 25 de ani s-a prezentat în punctul de trecere Vulcănești, pe direcția de intrare în R. Moldova, la volanul unui Volkswagen Passat, înmatriculat în Bulgaria. În urma verificării documentelor, polițiștii de frontieră au constatat că ștampila aplicată în procură era falsificată. Ofițerii de investigație continuă cercetările, în vederea elucidării circumstanțelor infracțiunii.

Șirul activităților ilegale la frontieră sunt încheiate de două cazuri, în care un Hyundai Tucson și un BMW-520 au fost reutilate fără autorizația de rigoare, prin instalarea sistemului de alimentare cu gaz. Primul automobil a fost identificat în punctul de trecere Săiți, iar al doilea în punctul de trecere Ceadîr-Lunga. Conform competențelor, în scopul continuării cercetărilor și luării măsurilor ce se impun, cazurile au fost transmise inspectoratelor de poliție Căușeni și Ceadîr-Lunga.

1

Mihaela Rotari

Share