Salvatorii au intervenit în sudul țării la descarcerarea unui conducător auto

Salvatorii au intervenit în sudul țării la descarcerarea unui conducător auto

În noaptea de 08 octombrie 2024, la ora 00:42 salvatorii din sudul țării au fost solicitați să intervină la efectuarea lucrărilor de descarcerare în urma unui accident de circulație. Cazul s-a produs pe traseul R-32.2 în apropierea localității Lebedenco, raionul Cahul.

Potrivit informațiilor recepționate, un automobil de model BMW a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un copac, iar conducătorul auto a rămas blocat în interiorul vehiculului avariat.

La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori și pompieri, care cu ajutorul echipamentului specializat a efectuat lucrări de descarcerare și extragere a conducătorului auto. Ulterior, bărbatul în vârstă de 43 de ani, cu diverse traumatisme a fost predat echipajului de medici și transportat la spitalul raional pentru îngrijiri necesare.

Cauza și circumstanțele producerii accidentului urmează să fie stabilite de organele de resort.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 15 situații de risc.

Share