Salvatorii au evacuat un șarpe din interiorul unui oficiu din Bălți

Salvatorii au evacuat un șarpe din interiorul unui oficiu din Bălți

În după amiaza zilei de 03 mai, salvatorii din cadrul Direcției regionale căutare-salvare nr.2 a IGSU au avut o misiune mai puțin obișnuită în municipiul Bălți.

Aici, un echipaj de pompieri a fost alertat pentru a evacua un șarpe din interiorul unui oficiu situat pe strada Kiev nr.112 a.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:33. Ajunși la fața locului, aceștia au mers în recunoaștere, depistând reptila în incinta unei încăperi. Salvatorii au evacuat cu grijă reptila, fără de a o trauma sau speria. Asigurându-se că nu există nici un pericol, la încheierea misiunii, șarpele a fost dus într-o fâșie forestieră și lăsat la libertate.

În cazuri similare, oamenii sunt rugați să nu intervină de unii singuri, dar să solicite asistența specialiștilor apelând Serviciul 112.

Share