Instrumente muzicale și echipament pentru sălile de sport din grădinițele din Orhei

Instrumente muzicale și echipament pentru sălile de sport din grădinițele din Orhei

În ajun de sărbători, la inițiativa Primarului Ilan Șor, în premieră, grădinițele din Orhei au fost dotate în totalitate cu instrumente muzicale și echipament pentru sălile de sport, iar copiii se vor bucura și de jucării moderne, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, cele 7 instituții de învățământ preșcolar din municipiul Orhei au fost dotate cu echipamente sportive – mingi de fotbal, mingi mari de fitness, jucării gonflabile, seturi de box și alte echipamente necesare.
Totodată, și clasele de muzică au fost dotate cu instrumente muzicale: tobe, acordeoane, xilofoane și altele.
De asemenea, pentru ca toți copii să își petreacă timpul liber cât mai interesant și cognitiv, au fost achiziționate păpuși, roboței, mașinuțe, jocuri de societate și altele.
Copiii împreună cu părinții au rămas plăcut surprinși, iar unii chiar au plâns de bucurie.
Amintim că, la inițiativa Primarului de Orhei, au fost redeschise și modernizate 6 grupe din cele 7 instituții de învățământ preșcolar. Astfel, cei peste 160 de copii, care  erau pe listele de așteptare, au început să frecventeze grădinițele, fiindu-le asigurat dreptul la educație.
Mai mult, din 1 octombrie 2016, Primăria Orhei oferă compensații pentru cheltuielile suplimentare în grădinițe.
img_5602_1513999
img_5617_1786389
img_5687_5580912
img_5698_7652079
img_5764_7818043
img_7110_9735119
img_7241_581147 (1)
Mihaela Rotari
Share