Salarii mai mari pentru angajații instanțelor judecătorești și ai procuraturilor

Salarii mai mari pentru angajații instanțelor judecătorești și ai procuraturilor

Urmare a eforturilor conjugate depuse de Ministerul Justiției și alte instituții relevante, din 1 octombrie angajații instanțelor judecătorești și ai procuraturilor vor beneficia de salarii majorate. Parlamentul a aprobat, în prima lectură, rectificări la Legea bugetului de stat pentru acest an. Proiectul prevede și majorarea salariilor judecătorilor și procurorilor care au promovat evaluarea externă (pre-vetting), dar și a celor care urmează a fi evaluați în cadrul exercițiului de pre-vetting și vetting la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).

Astfel, potrivit noilor modificări:

1)    salariile angajaților din cadrul instanțelor de judecată (CSJ, curți de apel și judecătorii) și procuraturilor (Procuratura Generală, procuraturile specializate și teritoriale), cu excepția judecătorilor și procurorilor, vor fi majorate, în mediu, cu 30%. De aceeași majorare va beneficia personalul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și cel al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care va avea noi sarcini în implementarea reformei justiției;

2)    salariile judecătorilor din cadrul CSM și CSJ, care au promovat evaluarea externă, vor fi majorate, prin creșterea valorii de referință de la 2850 de lei – la 3600 de lei (în prezent, cea mai mare valoare de referință), ceea ce constituie o majorare cu aproximativ 20%. Cumulativ cu majorarea cu 15%, operată în cadrul rectificărilor bugetare din luna iunie, reprezintă o majorare salarială cu 35% de la începutul acestui an. De această creștere vor beneficia și judecătorii candidați la funcția de membru în CSM, care au susținut evaluarea externă, dar nu au fost aleși în funcție sau nu au fost numiți în calitate de judecători la CSJ;

3)    salariile procurorilor din cadrul CSP și a procurorilor candidați la funcția de judecător al CSJ, care au promovat evaluarea externă și au fost aleși în funcție, dar și a celor care nu au fost aleși în funcție vor fi majorate, prin creșterea valorii de referință de la 2500 de lei – la 3600 de lei, ceea ce constituie o majorare a salariului de bază cu 44% a salariului de bază. La rectificarea bugetară din luna iunie nu au fost prevăzute majorări salariale pentru această categorie de persoane;

4)    salariile pentru personalul Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești și personalul Agenției Resurse Informaționale Juridice se vor majora, prin creșterea valorii de referință de la 1900 de lei – la 2500 de lei, ceea ce constituie o creștere cu 30%. Aceste agenții au un rol esențial în procesele de organizare și administrare a instanțelor judecătorești, a sistemelor informaționale juridice, a programelor de apostilare și legalizare a actelor oficiale, precum și la digitalizarea sistemului judecătoresc.

Majorarea salariilor angajaților din domeniul justiției se face cu scopul de a le ajusta la realitățile economice, dar și de a motiva oamenii să vină în sistem, în condițiile în care, instanțele judecătorești și procuraturile se confruntă cu un număr mare de funcții vacante, dar și lipsa candidaților pentru aceste funcții.

Ministerul Justiției va continua să depună eforturi pentru ca salariile categoriilor de subiecți menționate mai sus să crească gradual, iar a judecătorilor și procurorilor care vor trece prin exercițiul de evaluare externă să se majoreze treptat, până la dublare.

Share